Catacombele romane - leagănul Bisericii din Roma

18 Decembrie 2017 Locuri de pelerinaj
 

Este minunat felul în care Dumnezeu a avut grijă de Biserica Sa! Catacombele sunt leagănul Bisericii din Roma. Comunitatea creştină de acolo s-a născut în ele. Timp de două secole, acele galerii au fost locul săvârşirii Sfintei Jertfe. Acei pereţi au ascultat rugile înnăbuşite de plâns ale celor care şi-au găsit speranţa în viaţa de veci. Timp de trei secole, în ele şi-a aflat mormântul întreaga creştinătate a Romei.

Ad catacumbas este numele unei depresiuni de pe Via Appia, situată la ieşirea din Roma, şi provine din transcrierea unei expresii greceşti care înseamnă lângă adâncitură (în apropiere se afla o carieră de piatră, iar catacombele sunt săpate în solul vulcanic din jurul Romei). Stratul geologic de tuf poros şi granular, a fost cel care a permis săparea acestor catacombe, căci nici nu se surpă, nici nu poate fi pătruns de apă, iar puzzolana, este o rocă vulcanică nisipoasă, uşor de excavat. În această zonă a Campaniei, romanii au săpat cariere pentru procurarea materialelor de construcţii.

Dar se crede că aceste săpături subterane sunt cu mult mai vechi, poate chiar din perioada etruscă, de la care romanii au moştenit aceste meleaguri.

Totuşi, de câte ori se vorbeşte despre catacombe, de obicei se face referire la catacombele romane. În secolul I d.Hs., comunităţile evreieşti stabilite în Roma au transfomat câteva galerii în cimitire, iar în secolul al II-lea creştinii au început să le folosească pentru acelaşi motiv. De la început, aceste galerii au fost numite coemeteria sau dormitoria căci, pentru primii creştini, ele reprezentau doar locuri de odihnă, de somn, din care vor fi treziţi la Învierea de Apoi.

Locuri de înmormântare şi de întâlnire pentru creştinii primelor veacuri, locuri de amintire a jertfei martirilor şi de rugăciune către aceştia pentru creştinii de astăzi, catacombele continuă să fie până în zilele noastre locuri pline de taină, purtătoare ale mesajului creştinismului primar peste veacuri.

La Roma s-au descoperit 40 de catacombe, fiecare dintre ele având câte un labirint de galerii subterane ce duceau către o serie de încăperi. În multe încăperi se aflau cubicula, acele cavouri care adăposteau membrii adormiţi ai aceleiaşi familii. Când sunt mai largi şi mai încăpătoare, aceste cavouri (de fapt camere mortuare) poartă numele de cripte. Se crede că iniţial, oamenii bogaţi deţineau pe proprietăţile lor astfel de încăperi subterane, sau hipogee (hipogeu = mormânt subteran care poate avea mai multe camere), care mai apoi au fost unite între ele prin galerii. Mulţi creştini doreau să fie îngropaţi lângă martiri, aşa că în jurul mormintelor Sfinţilor tunelurile devin foarte largi, pentru ca să poată fi îngopaţi cât mai mulţi oameni.

În perioada aceea, la Roma, cimitirele nu puteau fi situate decât la marginea oraşului. Aşa că, pe pământurile donate de patricienii bogaţi, creştinii au săpat kilometri întregi de tuneluri, şi coridoare (360 km după unele estimări), legate între ele prin galerii în care se găsesc mormintele aliniate pe mai multe rânduri. Săpătorii în nisip, arenarii, erau foarte pricepuţi şi dintre ei s-au distins mai apoi acei fossores. Aceştia se ocupau de proiectarea, săparea şi împodobirea catacombelor, şi tot ei se ocupau cu distribuirea locurilor de înmormântare. Locul lor în comunitatea primară era foarte important, căci erau mai mult decât simpli gropari (ei au fost cei care au proiectat unele catacombe, care se întind pe atât de mulţi kilometri). Ei au avut înţelepciunea să sape coridoarele labirintelor subterane, ocolind atât hipogeele păgâne cât şi solul roşiatic din care romanii scoteau pietrele pentru clădiri. De aceea, catacombele nu sunt legate între ele, ca un singur tunel, căci pământul nu permite acest lucru. (…)

Este minunat felul în care Dumnezeu a avut grijă de Biserica Sa! Catacombele sunt leagănul Bisericii din Roma. Comunitatea creştină de acolo s-a născut în ele. Timp de două secole, acele galerii au fost locul săvârşirii Sfintei Jertfe. Acei pereţi au ascultat rugile înnăbuşite de plâns ale celor care şi-au găsit speranţa în viaţa de veci. Timp de trei secole, în ele şi-a aflat mormântul întreaga creştinătate a Romei.

(Arhidiacon Sebastian Serdaru, Catacombele romane, pp. 35-37)

Ultimele din categorie