Gheronda Mihail Kavsokalivitul – un bun iconar al Sfântului Munte Athos

Părintele Mihail avea evlavie la Arhanghelul Mihail fiindcă îi purta numele, dar și pentru alt motiv. Cum povestea el însuși unuia din chinovie cu același nume, odată când făcea canonul i-a apărut în față Arhanghelul Mihail și i-a arătat cum să se roage.

Gheronda Mihail, după numele de mirean Dimitrie G. Kalamias, s-a născut în Symi în anul 1906. Tatăl lui era cântăreț din instrument, cânta bouzouki. Când era de 15-16 ani, tatăl lui l-a luat cu el și s-au dus în Rhodos să-i cumpere bouzouki ca să-și înceapă să-și lucreze meseria. La întoarcerea cu corabia a călătorit cu o familie creștină. Unul din această familie l-a văzut pe puști cu bouzouki al lui bucurându-se de el și admirându-l. L-a întrebat ca și cum n-ar fi știut:

– Ce este asta?

– Bouzouki, i-a răspuns.

– Să știi, frate, un lucru: câte sârme (coarde) are intrumentul acesta, atâția demoni stau deasupra lui. Și când cânți din el joacă demonii. Pentru puști această întâmplare a fost hotărâtoare. De atunci a lăsat boukouki și s-a hotărât să devină monah. Nici la munca lui nu se mai ducea, ci se pregătea pentru viața monahală. Tatăl lui i-a spus: „Cel puțin muncește cât să plătim datoria pentru bouzouki”. Dar el luase marea hotărâre și în anul 1922 a plecat în Sfântul Munte. A venit și s-a închinoviat la Kavsokalivite la chilia Buneivestiri. Gheronda lui era părintele Arsenie, care venise de la o mănăstire din lume. Fiindcă era virtuos și smerit mirenii îl lăudau. Iar el se mâhnea și temându-se să nu se vatăme de la laude își zicea în sinea lui cuvântul din Pateric: „Arsenie, fugi, liniștește-te”. Avea ca lucru de mână lingurile și gătea la iosafați. Astfel iconomisea cu călugărul lui, pe care după perioada de ucenicie l-a făcut monah cu numele Mihail, în anul 1923. A învățat și părintele Mihail să facă linguri. Le făcea foarte bine, drepte ca lumânarea în timp ce gheronda lui, fiindcă nu vedea bine le făcea strâmbe. Un închinător a trecut pe acolo ca să cumpere linguri și părintele Mihail îi da din cele bune, din ale lui. Dar acela i-a spus: Nu aveți și altceva mai bun? Atunci Dumnezeu l-a luminat pe părintele Mihail și i-a arătat închinătorului și pe cele strâmbe. „Pe acestea le voiam”, a zis și a luat lingurile strâmbe, poate fiindcă acelea erau cu rugăciune și aveau har.

Părintele Mihail era un ucenic bun și nevoitor. Era legat cu dragoste frățească de părintele Porfirie care pe atunci era monah la Kavsokalivia. S-au nevoit împreună încă ucenici fiind. Nu era o simplă simpatie dragostea lor. Cu harul lui, părintele Porfirie vedea în chip vădit harul pe care îl avea părintele Mihail. De aceea și când a adormit a spus să-l îngroape în mormântul părintelui Mihail, cum s-a și întâmplat.

În Schitul Kavsokalivitelor trăia atunci și un anume părinte Theopempt. Locuia la o sihăstrie dărăpănată pe jumătate care era la marginea Schitului. Era foarte silitor, lucrător al rugăciunii minții și o făcea pe nebunul pentru Hristos. Toată săptămâna se liniștea și duminicile și sărbătorile liturghisea și se împărtășea. De acesta s-a legat duhovnicește părintele Mihail. Părintele Mihail se îngrijea de posmagii lui, în timp ce părintele Theopempt îl povățuia în rugăciunea minții.  

Părintele Mihail avea evlavie la Arhanghelul Mihail fiindcă îi purta numele, dar și pentru alt motiv. Cum povestea el însuși unuia din chinovie cu același nume, odată când făcea canonul i-a apărut în față Arhanghelul Mihail și i-a arătat cum să se roage. Să țină metanierul, să zică rugăciunea și să facă în același timp cruce cu închinăciuni. Fiindcă lingurile de lemn nu se mai vindeau, părintele Mihail a învățat pictura de icoane. A adormit gheronda lui și a venit în obștea lui părintele Gavriil, pe care l-a învățat și pe el să picteze. Era părintele Mihail un bun pictor de icoane și făcea icoanele cu rugăciune și evlavie și de aceea aveau loc și minuni.

Povestea părintele Gavriil, ucenicul lui: „Odată, când picta gheronda al meu, Mihail, o icoană a lui Hristos, l-a văzut pe Hristos în vis Care i-a spus mulțumit că icoana este frumoasă, numai că trebuie să îndrepte ceva. A făcut și icoana Sfântului Arhanghel Mihail așa cum l-a văzut”.

În Rhodos Sfântul Nectarie s-a arătat unui țăran care se ducea în Arhipoli și i-a spus să facă acolo o Biserică. Și într-adevăr, a construit o bisericuță frumoasă și au comandat icoana Sfântului la părintele Mihail. Această icoană a făcut și face multe minuni. Odată au dus la icoană un turc paralitic. S-a închinat și a plecat sănătos.

A pictat de asemenea și icoana Sfântului Sava, cel din Kalymnos. Când au transportat icoana în Kalymno, au început clopotele să bată singure.

Odată, l-au vizitat doi părinți de la Sfântul Vasile. În timp ce vorbeau și părintele Mihail picta, au început să-i curgă lacrimile râu și se înroșise tot la față. Părinții se neliniștiră și l-au întrebat ce se întâmplă. Iar el i-a liniștit zicându-le că lacrimile veneau de la lucrarea rugăciunii minții pe care încerca să o spună fără încetare. Ori de câte ori voia veneau lacrimile. Tuturor celor care îi cereau, le vorbea despre rugăciunea minții. Și el a fost ajutat de părintele Theopempt și de un bătrân care se nevoia pe insula pustie a Sfântului Ioan Gură de Aur, vizavi de Kavsokalivia.

Când a îmbătrânit și era bolnav, ca să nu se dezvelească noaptea și să răcească, ucenicul lui a pus un fermoar pe cuvertura lui. Într-o noapte se auzea vorbă în chilia părintelui Mihail. Ucenicul lui a deschis ușa să vadă cu cine vorbește. I-a spus părintele Mihail: „Ce mi-ai făcut! Venise Sfântul Nectarie aici și nu am putut să mă ridic”.

Bătrânul Mihail știa unde se află înmormântate moaștele Sfântului Maxim Kavsokalivitul și i-a arătat și prietenului lui, părintele Porfirie.

Bătrânul Mihail cum mărturisesc cei care l-au cunoscut era virtuos, monah adevărat al lui Dumnezeu, fără răutate, ca un mielușel. Iubea slujbele. Nu făcea mari nevoințe, nici postiri speciale și privegheri. Era totuși foarte milostiv, blând și pașnic cu toți. Avea multă dragoste față de toți părinții. Își lăsa treburile lui și alerga să-i ajute pe bolnavii care aveau nevoie. L-a luat și l-a îngrijit pe părintele Athanasie Strezoba, ultimul din obștea părintelui Hariton Duhovnicul și Isihastul.

Avea harisma de a ajuta și a mângâia pe tinerii monahi, povestindu-le istorii frumoase. Despre mândrie zicea: „Cel mândru preferă să urce Athonul de trei ori, decât să spună un «binecuvântați». Îi sfătuia foarte frumos și practic pe închinătorii care treceau pe la coliba lui. Spunea unui cleric predicator: „Să vorbești. Nu vezi comuniștii pe câți i-au atras cu propaganda lor continuă și insistentă?” Era respectat și iubit de toți părinții. A adormit în pace în anul 1978. Să avem rugăciunea și binecuvântarea lui.

Ultimele din categorie