Sfânta Melania - un chip al blândeței și al smereniei

 

Melania a ajuns la o stare de blândețe și de seninătate atât de mare, încât dacă vreodată, cum se întâmplă adeseori, vreo monahie care o supărase, îi cerea iertare, sfânta îi răspundea : Domnul știe bine că sunt nevrednică, nu aș crede că sunt bună nici în comparație cu o mireancă. Cred totuși că în ziua judecății nu mă va învinui vrăjmașul că am adormit vreodată având vreo răutate față de cineva. 

Odată una dintre nevoitoarele care erau împreună cu Sfânta Melania a întrebat-o dacă după atâta nevoință și virtute nu a fost împunsă niciodată de demonul slavei deșarte și al mândriei. Pentru folosul nostru al tuturor, Sfânta Melania a început să spună : „Eu nici un bine nu aflu în mine. Numai ce l-am simțit pe vrăjmașul că seamănă înlăuntrul meu gânduri de mândrie cu prilejul postului de pildă, eu îi răspund : „Ce este așa mare lucru dacă eu postesc pentru o săptămână, în timp ce alții nu mănâncă deloc pentru patruzeci de zile, dacă eu nu mă apropii de untdelemn, alții nu se satură deloc nici de apă. Dacă iarăși îmi aruncă vrăjmașul vreo idee de mărire în legătură cu neagonisirea, cu puterea lui Dumnezeu i-am răspuns răutății lui de nedescris. „Câți oameni care au fost duși în robie de barbari nu au fost lipsiți și de propria lor libertate ? Câți alții nu au căzut în dizgrație împărătească și nu au pierdut toate averile lor, ba încă și viața lor ? Câți alții nu au fost lăsați săraci de părinții lor și în final câți nu au căzut victime ale hoției și tâlhăriei și câți nu au devenit dintr-odată din bogați săraci ? Nu este mare ispravă dacă noi pentru bunătățile cele nestricăcioase și neîntinate am disprețuit cele pământești. Când iarăși am înțeles că duhul rău seamănă în mintea mea cuget de slavă deșartă, că eu adică de la multe haine moi și de mătase am sfârșit să port haine aspre de păr, silindu-mă pe mine însămi, mă gândeam în sinea mea la cei care se poartă goi în piață, tremurând de frig. Astfel Dumnezeu a biruit înlăuntrul meu pe diavol.

Melania a ajuns la o stare de blândețe și de seninătate atât de mare, încât dacă vreodată, cum se întâmplă adeseori, vreo monahie care o supărase, îi cerea iertare, sfânta îi răspundea : Domnul știe bine că sunt nevrednică, nu aș crede că sunt bună nici în comparație cu o mireancă. Cred totuși că în ziua judecății nu mă va învinui vrăjmașul că am adormit vreodată având vreo răutate față de cineva. 

(Ieromonah Kosma Dohiaritul, Cartea uceniciei și ascultării. Din viața singuraticilor, Editura Agion Oros, 2012)

De la același autor

Ultimele din categorie