Hristos a Înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând

Și celor din morminte

Viață dăruindu-le!

Cântă cu emoție… Apoi își întoarce capul spre mine și mi se cuibărește la piept. „Nu meritam nimic din toate astea…”, îmi șoptește. Vorbele ei mă întristează și mă bucură în egală măsură. O îmbrățișez și-i răspund: „Noroc că măsoară totul cu iubirea Lui, nu cu iubirea noastră!”. Își ridică ochii mari și frumoși spre mine și zâmbește.

În înțelepciunea ei de copil, a înțeles. „Nu meritam nimic din toate astea…”

Și, totuși, Hristos pentru noi S-a făcut Om și a pătimit. Pentru sufletele noastre de nimic. Pentru cei ce merităm nimic și primim totul!

Hristos a Înviat! Întâlnirea cu Hristos Cel Înviat a schimbat ceva din noi… măcar pentru câteva clipe. Și, totuși, El are puterea de a ne schimba întreaga viață. Dar nu trece peste libertatea noastră de a decide. Prin urmare, schimbă atât cât Îi permitem să schimbe. Până când uităm că Adevărat a Înviat! Și ne întoarcem la treburile noastre...

Nu suntem oameni ai Învierii, am auzit cândva într-o Scrisoare pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Ce adevăr dureros…

O privire onestă asupra vieţii noastre arată că, de cele mai multe ori, suntem creştini doar cu numele. Împlinim exterior, dacă împlinim, poruncile şi rânduielile bisericeşti, dar ne lipseşte adâncimea vieţii duhovniceşti. În mod formal aparţinem Bisericii, precum ramurile unui copac. Prin aceste ramuri nu mai curge însă seva dătătoare de viaţă, pentru că nu avem duh de pocăinţă, cuget smerit şi rugăciune fierbinte. Lipsiţi de roadele Duhului Sfânt – dragostea, bucuria, pacea, blândeţea –, devenim ramuri uscate, fără legătură reală cu viaţa copacului, adică a Bisericii. După cuvântul Scripturii, deşi trăim, suntem morţi, nu avem viaţă în noi înşine. Suntem „izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună”, „pomi tomnatici fără roade, de două ori uscaţi şi dezrădăcinaţi”.

Consecinţa acestei stări de fapt se arată dureros într-un val de nemulţumire, de nelinişte, de deznădejde. Viaţa se desfăşoară fără perspectivă, golul interior se adânceşte, iar sentimentul zădărniciei macină pe tot mai mulţi. Moartea şi iadul sunt trăite cu anticipaţie. Cum putem oare ieşi din acest iad care ne cuprinde tot mai mult? Cum se poate depăşi starea de moarte infiltrată până în cele mai adânci unghere ale vieţii noastre? Răspunsul la această criză duhovnicească nu poate fi aflat nici în politică, nici în economie, nici în tehnologie, nici în programele ecologice sau de eliminare a sărăciei şi a bolilor. Soluţia ne-o oferă Hristos: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”.

Hristos a Înviat! O, Doamne, de-am conștientiza asta mai mult decât ca fiind o rostire de sezon! De I-am permite Lui să ne schimbe întreaga viață! De am căuta Împărăția Lui și dreptatea Lui!

Hristos a Înviat! E vreme de bucurie, dar și de înviere a noastră! De reînnoire! De trezire! Ajută-ne, Doamne, să ne trezim, să ieșim din nemulțumire, din neliniște, din deznădejde! Ajută-ne să rostim cu tot sufletul, cu toată convingerea și cu toată bucuria: Adevărat a Înviat!

Citește și:

• Astăzi flori, mâine trădare – pelerini pe drumul spre Înviere
• Gândurile unui smochin neroditor – pelerini pe drumul spre Înviere
• Întrebări născute dintr-o îmbrățișare – pelerini pe drumul spre Înviere​
• La braț cu Iuda sau la picioarele Mântuitorului – pelerini pe drumul spre Înviere
• Invitați la Cina cea de Taină – pelerini pe drumul spre Înviere
• Stăpânul ne spală picioarele, ne rabdă și Se lasă batjocorit – pelerini pe drumul spre Înviere​
• Și eu L-am răstignit pe Hristos – pelerini pe drumul spre Înviere
• Am văzut pe Maica Domnului plângând – pelerini pe drumul spre Înviere​
• Răsărind El iar, lumea va bucura – pelerini pe drumul spre Înviere​
• Cu un pas mai aproape de Bucurie – pelerini pe drumul spre Înviere