Nu ne cunoaștem decât din vedere – și, totuși, mi-a purtat de grijă și mi-a oferit un minunat dar, înaintea începerii deniei din Sfânta și Marea Marți. A cuprins atât de multe într-o îmbrățișare, încât m-a emoționat.

A început slujba și aud îndemnul: „Pe Mirele, fraţilor, să-L iubim, candelele noastre să le îngrijim, în virtuţi strălucind şi în credinţă dreaptă”. Am tresărit și-am înțeles și mai în profunzime urarea de mai înainte. Și chiar mi-am dorit să îngenunchez, să mă rog mai conștient pentru mine, pentru acea doamnă, pentru noi toți – să ajungem să ne învrednicim să primim cunună nestricăcioasă.

Să ne păstrăm cu toții aprinsă căndeluța din suflet, să luminăm și să ne luminăm din iubire pentru Dumnezeu și pentru aproapele. Mă întristez… tocmai se rostește că Iuda „a căzut din lumină, primind întunericul” și conștientizez cât de fragilă ne este căndeluța. Cât de fragile ne sunt iubirile. Cât de tare ne entuziasmăm, cât de inconștient ne purtăm, cât de puternici ne credem și cât de mici suntem… Cât de mult avem nevoie de a face fiecare pas cu Hristos, cât de mult avem nevoie de îmbrățișările celor din jur și, mai ales, de îmbrățișarea Lui! Nevinovat fiind, a primit să se așeze cu Trupul pe Cruce pentru noi și să-Și întindă mâinile spre noi –  în cea mai mare și mai plină de iubire îmbrățișare! Oamenii ne îmbrățișează. El ne îmbrățișează! Dar noi? Noi suntem dispuși a primi îmbrățișarea și a arde smerit, cu recunoștință, cu iubire multă?...

Începe citirea Sfintei Evanghelii. Mă cutremur. Vai, nouă, fecioare neînțelepte! Vai, nouă, farisei și cărturari! Vai, nouă, nebuni și orbi! Vai, nouă, șerpi și pui de năpârci! Cât de mult ne complicăm viața și cât ne mult ne înălțăm inutil și ne mândrim! Cât ne mult ne mai place să comentăm candelele altora – și eventual să suflăm batjocoritor spre ele! Vai, nouă, celor ce nu reușim să ne păstrăm judecata curată, mila și credința! Vai, nouă, celor ce nu ne mai oprim din goana vieții nici măcar pentru o îmbrățișare! Vai, nouă, celor ce ne îngropăm sau ne împrăștiem talanții, în fățărnicia și-n fărădelegile noastre!

În loc să lucrăm la înmulțirea talanților și la păstrarea uleiului din candele, de cele mai multe ori ne risipim și tânjim spre averi trecătoare. Nu ne desfacem mâinile într-o îmbrățișare de iubire, de teamă c-am pierde vreo pradă. Nu înțelegem că ceea ce-i cu adevărat al nostru e liber, nu fuge de lângă noi, și nici nu trebuie ținut în lanțuri…

Cum de nu ne gândim la ceasul sfârșitului? Cum preferăm să ne zbatem în lăcomiile și-n egoismul nostru, cum nu ne temem de tăiere precum smochinul cele neroditor? Cum n-avem conștiința dezastrului pe care-l vedem și-l judecăm la alții – dar pe care nu-l simțim că ne îmbrățișează, că-l îmbrățișăm… riscând să rămânem afară din cămara lui Hristos? Cum ne prezentăm în rol de fecioare înțelepte, crezând că putem fi bine noi, de unii singuri, fără a lumina în jur, fără a oferi și celor de lângă noi flacără de iubire, de milostenie, de drag? Unde ne păstrăm averile și cum ne caracterizăm talanții?

Ce înțelegem din viața noastră, fără a lucra activ în ea? Fără a iubi? Fără a cădea la picioarele Mântuitorului? Fără a ne bucura de-o îmbrățișare, fără a oferi bucuria unei îmbrățișări?...

Sunt atât de multe și de aiuritoare întrebările. Puse fără discernământ, în cascadă și fără a mai aștepta răspuns, ele obosesc peste măsură. Și-atunci simt nevoia să mă opresc. Și să mă liniștesc. Uneori chiar nu mai pot. Mă încredințez cu totul Domnului și adorm într-o îmbrățișare. A Lui și a lumii. „Iată, Mirele vine în miezul nopții…”. Iar eu mă rog să nu fie încă timpul… Sunt atât de obosită. Și parcă nici nu mai știu dacă e aprinsă căndeluța de la mine din suflet.

Citește și:

• Astăzi flori, mâine trădare – pelerini pe drumul spre Înviere
• Gândurile unui smochin neroditor – pelerini pe drumul spre Înviere
• Întrebări născute dintr-o îmbrățișare – pelerini pe drumul spre Înviere​
• La braț cu Iuda sau la picioarele Mântuitorului – pelerini pe drumul spre Înviere
• Invitați la Cina cea de Taină – pelerini pe drumul spre Înviere
• Stăpânul ne spală picioarele, ne rabdă și Se lasă batjocorit – pelerini pe drumul spre Înviere​
• Și eu L-am răstignit pe Hristos – pelerini pe drumul spre Înviere
• Am văzut pe Maica Domnului plângând – pelerini pe drumul spre Înviere​
• Răsărind El iar, lumea va bucura – pelerini pe drumul spre Înviere​
• Cu un pas mai aproape de Bucurie – pelerini pe drumul spre Înviere
• Am fost pelerini pe drumul spre Înviere – Hristos a Înviat!​