Amos – Capitolul 9

Biblia ortodoxă

Amos – Capitolul 9

Capitole:123456789

1. Văzut-am pe Domnul stând lângă altar şi a zis: «Loveşte capetele stâlpilor ca să cadă tavanul, prăvăleşte-le peste capetele tuturor, iar pe cei ce vor scăpa, cu sabia îi voi omorî. Nimeni nu se va izbăvi cu fuga şi nici unul nu-şi va scăpa viaţa!

2. Dacă se vor strecura în locuinţa morţilor, de acolo mâna Mea îi va apuca, şi de se vor sui în cer, îi voi da jos de acolo;

3. Dacă se vor ascunde pe vârful Carmelului şi acolo îi voi prinde şi îi voi apuca. De se vor ascunde dinaintea ochilor Mei în fundul mării, voi da poruncă şarpelui şi îi va muşca.

4. În robie de se vor duce înaintea vrăjmaşilor lor, şi acolo voi da poruncă şi sabia îi va ucide, căci ochii Mei Eu îi aţintesc spre rău iar nu spre bine!

5. Domnul Dumnezeu Savaot se atinge de pământ, şi el se topeşte şi toţi locuitorii sunt cuprinşi de jale. Pământul se înalţă ca Nilul şi descreşte ca fluviul Egiptului.

6. El a zidit locuinţele Sale înalte în ceruri şi bolta cea de peste pământ a întemeiat-o. El cheamă apele mării şi le revarsă peste faţa a tot pământul. Domnul este numele Lui.

7. «Oare nu sunteţi voi, feciori ai lui Israel, pentru Mine, ca şi Cuşiţii?», zice Domnul. «Oare n-am scos Eu pe Israeliţi din pământul Egiptului, pe Filisteni din Caftor şi pe sirieni din Chir?».

8. Iată, ochii Domnului Dumnezeu privesc spre împărăţia cea păcătoasă şi Eu o voi nimici de pe faţa pământului! Dar nu voi distruge casa lui Iacov, zice Domnul!

9. Căci iată, voi da porunci şi vă voi vântura printre toate neamurile, pe voi cei din neamul lui Israel, precum vânturi grâul la ciur, ca nici o pietricică să nu cadă pe pământ.

10. De sabie vor pieri toţi păcătoşii cei din poporul Meu, care zic: «Prăpădul nu ne va atinge şi peste noi nu va da».

11. În ziua aceea voi ridica cortul cel căzut al lui David şi voi drege spărturile lui şi dărâmăturile le voi ridica la loc şi-l voi zidi ca în vremurile cele dintru început;

12. Ca astfel ei să ia în stăpânire rămăşiţa Edomului şi toate popoarele peste care s-a chemat numele Meu, zice Domnul, Care face acestea.

13. Iată, vin zile, zice Domnul, când cel ce ară va ajunge din urmă pe cel ce seceră, şi cel ce calcă strugurii pe cel ce seamănă. Și munţii vor picura must şi toate colinele se vor topi.

14. Şi Eu voi întoarce din robie pe poporul Meu Israel, şi ei vor zidi cetăţile cele pustiite şi le vor locui, vor sădi vii şi vor bea din vinul lor, vor face grădini şi din roadele lor vor mânca.

15. Şi îi voi răsădi în pământul lor şi nu vor mai fi smulşi din ţara pe care le-am dat-o în stăpânire», zice Domnul Dumnezeul tău.

Capitole:123456789

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
26 Decembrie