Spunea ucenicul său că doi ani de zile a petrecut Cuviosul Irinarh în post şi rugăciune, sub vârful Athonului. Apoi, din cauza deselor tulburări, s-a reîntors în Moldova şi s-a stabilit la Schitul Horăicioara (Neamţ). Dar, văzând că monahii de aici nu au biserică încăpătoare şi schitul este lovit de vânturi şi furtuni, a hotărât să zidească jos, lângă Muntele Horaiţa, o nouă biserică şi chilii pentru călugări, cu banii adunaţi de la credincioşi.

Spunea acelaşi ucenic că în primăvara anului 1830 a mers părintele Irinarh la Iaşi împreună cu el, să ceară binecuvântarea mitropolitului pentru începerea lucrului. Dar, auzind Mitropolitul Veniamin că este de neam mare şi văzându-l cuvios şi înţelept, l-a oprit la sine câteva zile şi l-a făcut, împotriva voinţei sale, preot şi arhimandrit. Apoi, dându-i binecuvântare să zidească biserica, l-a slobozit cu pace, trimiţându-i şase care cu alimente pentru lucrători.

La începutul Postului Mare s-au coborât amândoi din munte să caute loc de mănăstire. Deci, cântând paraclisul Maicii Domnului şi adăugând şi alte rugăciuni, au însemnat câţiva brazi cu chipul crucii, drept loc pentru altar. Seara au făcut foc şi au rămas acolo. Cuviosul Irinarh s-a rugat toată noaptea să-i descopere Dumnezeu unde anume să zidească biserica. Şi îndată a văzut o lumină, ca o văpaie de foc, deasupra unui brad. Atunci şi-a deşteptat ucenicul, au luat veşmintele şi, apropiindu-se, au cântat împreună Paraclisul Maicii Domnului. Apoi, găsind bradul, a zis: 

‒ Aici va fi altarul! 

După câteva zile a început construcţia bisericii. Aşa a luat fiinţă Mănăstirea Horaiţa.

Terminându-se biserica cu hramul „Botezul Domnului” şi mai multe chilii, arhimandritul Irinarh a fost numit stareţ. Şi s-au adunat în jurul lui, în câţiva ani, până la 70 de monahi, dintre care 12 erau preoţi, patru diaconi, patru cântăreţi şi restul ascultători. Astfel, bătrânul a povăţuit bine mănăstirea şi soborul, ca un adevărat părinte, până în anul 1843. Apoi, lăsând pe arhimandritul Ermoghen Buhuş egumen în locul său, a plecat la Ierusalim.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 400)