Arhimandritul Nicodim Sachelarie, ctitor al bisericii din satul natal

A construit, cu ajutorul credincioşilor, o biserică nouă în cinstea Născătoarei de Dumnezeu şi mult a mângâiat pe toţi cu cuvintele şi faptele sale. Ziua lucra la biserică şi vorbea cu oamenii, iar noaptea se ruga în chilie şi scria cuvinte de învăţătură şi zidire creştinească. 

În anul 1960, părintele Nicodim s-a retras în satul natal, şi-a făcut o chilie aproape de biserică şi s-a nevoit acolo singur, ca un adevărat sihastru, 14 ani de zile.

Între anii 1966–1973 a construit, cu ajutorul credincioşilor, o biserică nouă în cinstea Născătoarei de Dumnezeu şi mult a mângâiat pe toţi cu cuvintele şi faptele sale. Ziua lucra la biserică şi vorbea cu oamenii, iar noaptea se ruga în chilie şi scria cuvinte de învăţătură şi zidire creştinească. Cărţile scrise de el în satul Măldăreşti sunt Pravila bisericească (o ediţie nouă, de 600 pagini) şi Comentarii la Sfintele Evanghelii.

În primăvara anului 1970, părintele Nicodim s-a îmbolnăvit. Deci, dorind să termine biserica din sat, s-a rugat lui Dumnezeu asemenea împăratului Iezechia, zicând:

– Doamne, Doamne, Tu ştii că mi-a fost dragă viaţa pe care Tu mi-ai dat-o, dar niciodată n-am preţuit-o în lungimea sau scurtimea ei, decât în cadrul voii Tale proniatorii. Tu faci toate câte voieşti în Cer şi pe pământ. Dar, întrucât marea Ta bunătate a chemat la colaborare voinţa liberă a fiinţelor raţionale, între care este şi nevrednica mea viaţă, fii, Doamne, milostiv şi îmi prelungeşte viaţa, ca să pot duce la sfârşit lucrul bisericii Tale, spre slava Ta şi spre împlinirea misiunii mele. Rogu-mă Ţie, dă-mi atâtea zile câte sunt necesare pentru depunerea banilor adunaţi în zidurile bisericii Tale. Apoi, facă-se voia Ta! Până acum Tu m-ai ajutat şi eu m-am luptat. Şi de acum încolo mă încredinţez aceluiaşi ajutor providenţial şi mă ofer cu toată smerenia ca să mă lupt spre a împlini cu inimă curată toată poruncile dragostei Tale. Amin.

A doua zi, părintele Nicodim s-a sculat sănătos, a mai trăit încă trei ani şi a terminat biserica de lucrat.

Spunea bătrânul şi aceste cuvinte, într-una din însemnările sale: Încă din copilărie, m-am rugat Domnului nostru Iisus Hristos să-mi dea mintea de la bătrâneţe, ca să pot face începuturi bune şi pe temelia lor să-mi urzesc viaţa după legile voinţei Tatălui Ceresc. Şi Domnul m-a ascultat. Dacă m-aş naşte a doua oară, aş face tot ceea ce am făcut până acum. Căci în această lume, care veşnic se schimbă, nimic nu este mai măreţ decât a sluji lui Dumnezeu întru stăpânire de sine, întru sfântă dăruire, având credinţă statornică în pronia cea de Sus”.

Spre sfârşitul anului 1973, când construcţia bisericii din Măldăreşti era terminată, părintele Nicodim s-a îmbolnăvit. Ucenicii voiau să-l ducă la spital, iar el le-a zis:

– Lăsaţi, fraţilor. Ajunge! Atât a fost de la Dumnezeu!

Apoi, lăsând testament de înmormântare, a primit Preacuratele Taine şi la 24 noiembrie, în ziua plecării sale la mânăstire, şi-a dat duhul în mâinile Domnului cu această rugăciune pe buzele sale:

– Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 646-647)

De la același autor

Ultimele din categorie