Monahul Damian Guţea – despre nevoinţele duhovnicilor din viaţa sa

Din mâncare multă şi vin se îngroaşă mintea, se moleşeşte trupul, vine somnul, se trezesc patimile, iar omul se răceşte în credinţă şi se depărtează de Dumnezeu. Iar dacă posteşti, atunci mintea este uşoară; somnul, mai puţin; rugăciunea, curată; şi gândurile trupeşti se risipesc. 

Zicea Părintele Damian ucenicilor săi:

– Am apucat doi duhovnici foarte vestiţi în nevoinţa călugărească: părintele Ieroschimonah Ghelasie, un schimnic desăvârşit, şi părintele Antipa. Primul a murit în 1937, şi al doilea – mai încoace. Erau foarte căutaţi de călugări şi mireni.

L-au rugat ucenicii să le spună ceva despre aceşti duhovnici.

– Ce să vă spun? Că tot nu veţi putea face ce au făcut ei. Pot să spun că aceia au fost sfinţi încă din viaţă, aşa trăire duhovnicească au avut! Azi nu mai avem duhovnici din aceia. Nouă ne place să mâncăm bine, să avem bani, să luăm salariu pentru că stăm în mănăstire, să dormim mult, să bem vin, să râdem, să fim ca şi mirenii.

L-au întrebat iarăşi, ce faptă bună iubeau mai mult aceşti doi duhovnici?

Postul, că fără post nu poţi face nimic. Din mâncare multă şi vin se îngroaşă mintea, se moleşeşte trupul, vine somnul, se trezesc patimile, iar omul se răceşte în credinţă şi se depărtează de Dumnezeu. Iar dacă posteşti, atunci mintea este uşoară; somnul, mai puţin; rugăciunea, curată; şi gândurile trupeşti se risipesc. A doua faptă bună este rugăciunea. Părinţii aceştia se rugau permanent. Părintele Ghelasie era un mare sihastru şi schimnic. Zeci de ani nu ieşea deloc din chilie decât noaptea, când se închina în biserică. La chilie îşi făcea pravila, acolo postea, acolo spovedea lumea, acolo practica rugăciunea lui Iisus.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 726-727)

De la același autor

Ultimele din categorie