Cartea a treia a lui Ezdra – Capitolul 2

Biblia ortodoxă

Cartea a treia a lui Ezdra – Capitolul 2

Capitole:123456789

1. Domnind Cirus peste Perşi, în anul întâi, ca să se împlinească cuvântul Domnului grăit prin gura lui Ieremia,

2. A ridicat Domnul duhul lui Cirus, regele Perşilor, şi a vestit în tot regatul său prin grai şi prin scrisori, zicând:

3. Aceasta zice regele Perşilor, Cirus: Pe mine Domnul lui Israel, Domnul cel Preaînalt m-a pus rege al lumii.

4. Şi mi-a poruncit mie să zidesc Lui templu în Ierusalimul cel din Iuda.

5. Dacă este cineva dintre voi din neamul lui Iuda, Domnul lui să fie cu el, să se suie la Ierusalimul din Iudeea şi să zidească iarăşi templul Domnului lui Israel; căci Acesta este Domnul, Cel care locuieşte în Ierusalim.

6. Drept aceea, câţi locuiesc în partea locului, în ţinutul acela, să-i ajute,

7. Cu aur şi cu argint, cu dări, cu cai şi cu vite împreună cu ceilalţi, care la rugăciune sunt puşi în templul Domnului din Ierusalim.

8. Şi căpeteniile seminţiilor lui Iuda şi Veniamin, preoţii şi leviţii, şi toţi cărora le-a trezit Domnul duhul, ca să se suie să zidească iarăşi templul Domnului din Ierusalim,

9. Şi cei din jurul lor au ajutat în toate cu argint şi cu aur, cu cai, cu dobitoace şi cu nenumărate daruri făcute de cei al căror duh fusese trezit.

10. Şi regele Cirus a scos vasele sfinte ale Domnului pe care le adusese Nabucodonosor din Ierusalim şi le aşezase în templul lui.

11. Şi scoţându-le, Cirus, regele Perşilor, le-a dat lui Mitridate, vistiernicul său.

12. Şi prin acesta s-au dat în seama lui Şeşbaţar, cârmuitorul Iudeii.

13. Şi numărul acestora era: pahare de aur o mie, şi pahare de argint o mie, căţui de argint douăzeci şi nouă, năstrape de aur treizeci, de argint două mii patru sute zece, şi alte vase o mie.

14. Și toate vasele care s-au adus, de aur şi de argint, cinci mii patru sute şaizeci şi nouă:

15. Şi au fost aduse de Şeşbaţar în Ierusalim împreună cu cei întorşi din robie din Babilon.

16. Iar în vremea domniei lui Artaxerxe, regele Perşilor, Bilşam şi Mitridate, Tabeel şi Rehum cârmuitorul, împreună cu Şimşai scriitorul şi tovarăşii lor care locuiau în Samaria şi în alte locuri, au scris împotriva celor ce locuiesc în Ierusalim şi în Iudeea o scrisoare iscălită:

17. «Regelui Artaxerxe, stăpânul: Slugile tale, Rehum cronicarul şi Şimşai scriitorul, şi ceilalţi din sfatul lor, şi judecătorii cei din Cele-Siria şi din Fenicia;

18. Cunoscut să fie acum domnului nostru, regele, că Evreii, suindu-se de la voi la noi, venind la Ierusalim, cetatea cea răzvrătită şi vicleană, zidesc pieţele şi zidurile ei le repară, şi pun temelia templului.

19. Deci, de se va zidi cetatea aceasta şi se vor sfârşi zidurile, bir nu vor suferi a da, ci şi regilor vor sta împotrivă.

20. Şi, fiindcă au început clădirea templului, am socotit că este bine să nu trecem aceasta cu vederea,

21. Ci să înştiinţăm pe domnul nostru, regele, că, dacă vrei să cercetezi cu amănuntul cronicile părinţilor tăi,

22. Atunci vei afla în cronici însemnări despre acestea şi vei cunoaşte că cetatea aceasta era răzvrătită, tulburând regi şi cetăţi.

23. Şi Evreii răzvrătiţi încă din vremuri vechi urzesc răscoale, pentru care pricină şi cetatea aceasta a fost pustiită.

24. Acum, dar, arătăm ţie, stăpâne rege, că de se va zidi din nou cetatea aceasta şi se vor ridica zidurile ei, nu te vei mai coborî în Cele-Siria şi Fenicia».

25. Atunci a răspuns regele lui Rehum cronicarul şi cârmuitorul, lui Bilşam şi lui Şimşai scriitorul şi celorlalţi, care împreună cu ei se sfătuiesc şi locuiesc în Samaria şi în Siria şi în Fenicia, cele scrise mai jos:

26. «Am citit scrisoarea ce mi-aţi trimis; drept aceea am poruncit să se caute şi s-a aflat că cetatea aceea este din veac împotrivitoare regilor;

27. Şi că locuitorii au urzit răscoale şi războaie în ea şi că regi tari şi cruzi au fost în Ierusalim, stăpânind şi bir luând de la Cele-Siria şi de la Fenicia.

28. Acum, dar, am poruncit să fie opriţi oamenii aceia a zidi cetatea şi să purtaţi de grijă ca să nu se mai întâmple nimic împotriva acestei porunci.

29. Şi să nu meargă mai departe răutatea, ca regii să se tulbure».

30. Atunci, citindu-se cele scrise de regele Artaxerxe, Rehum şi Şimşai scriitorul şi cei ce se sfătuiau împreună cu ei, pornind în grabă la Ierusalim, cu cai şi cu mulţime de luptă, au început a opri pe cei ce zideau.

31. Şi a fost oprită zidirea locaşului sfânt din Ierusalim până în al doilea an al domniei lui Darius, regele Perşilor.

Capitole:123456789

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei