Ce face neascultarea

Reflecții

Ce face neascultarea

Ucenicul se duce la mare aruncă năvodul, ceva s-a prins în plasă, trage cu putere. Atunci dintr-odată iese un arap negru, foarte negru, cu ochi sălbatici, gata să se năpustească asupra monahului! Dar o putere nevăzută îl ținea. Ucenicul înspăimântat fuge, diavolul îl urmează din spate până la Sfânta Ana, până la chilie... Îi spune atunci diavolul: Bre, călugăre, ce pot să-ți fac, de vreme ce din ceasul în care ai plecat, gheronda face rugăciune pentru tine, altminteri te-aș fi înecat în mare, în mare te-aș fi înecat! Iată ce face neascultarea!

La Sfânta Ana trăia un gheronda împreună cu ucenicul său care adeseori făcea neascultare. Era ajunul unei sărbători a Maicii Domnului.

„Gheronda, zice ucenicul, mă duc să pescuiesc niște pește, fiindcă sărbătoarea Preasfintei este mâine. Ce vom mânca? „Fiule, îi spune Gheronda, aoco vecinii noștri sunt pescari. Au stat la pescuit ceasuri întregi și n-au prins pește. Dacă voia Preasfânta să mâncăm pește, am fi prins și ne-ar fi adus și nouă, să nu te duci la pescuit”

„Nu, gheronda, eu mă voi duce să pescuiesc”. „Nu te duce, repetă gheronda”. „Ba mă voi duce” și s-a dus... Gheronda s-a gândit atunci că ucenicul lui este în neascultare. Dacă i se va întâmpla o mare ispită ucenicului lui? Să nu cumva să alunece în mare! De aceea se duce în chilie și face rugăciune, face un șirag de mătănii pentru ucenicul său. Ucenicul se duce la mare aruncă năvodul, ceva s-a prins în plasă, trage cu putere. Atunci dintr-odată iese un arap negru, foarte negru, cu ochi sălbatici, gata să se năpustească asupra monahului! Dar o putere nevăzută îl ținea. Ucenicul înspăimântat fuge, diavolul îl urmează din spate până la Sfânta Ana, până la chilie... Îi spune atunci diavolul: Bre, călugăre, ce pot să-ți fac, de vreme ce din ceasul în care ai plecat, gheronda face rugăciune pentru tine, altminteri te-aș fi înecat în mare, în mare te-aș fi înecat! Iată ce face neascultarea!

(fragment din cartea Gheronda Efrem Katounakiotul, Cuvinte de învățătură despre ascultare)