Zis-a bătrânul: Am auzit sfaturi și rânduieli de la diferiți părinți și nu m-au atins deloc. Când m-am dus la Părintele Efrem Katunakiotul, tot ceea ce mi-a spus a intrat în sufletul meu, fiindcă cele ce mi-a zis le trăise, erau trăirile lui.

• Cel mai important în rugăciune nu este nici respirația, nici statul în picioare, ci pocăința și rugăciunea inimii. Dacă te rogi cu metanierul și gândurile aleargă în continuu, atunci oprește totul, și rugăciunea, și gândurile, astfel încât mintea să rămână pentru puțin timp goală de toate. Este ca și cum te-ai culca la pământ atunci când mitraliază vrăjmașul și gloanțele trec pe deasupra ta. Apoi, începe din nou rugăciunea.
• Pentru a înainta în rugăciune nu trebuie să avem griji, ci să avem ascultare, tăierea voii și înfrânare. Mai întâi trebuie să tăiem voia, apoi iubirea de plăceri și egoismul. Atunci rugăciunea are rod.
• Rugăciunea nu poți să o înveți, acest lucru ți se dă ca un dar. Când spui rugăciunea neîncetat, după multă stăruință și nevoință, rugăciunea singură intră în inimă și nu mai pleacă.
• Dacă în Biserică poți să urmărești slujba, foarte bine. Dacă îți vine greu, atunci să spui rugăciunea. Cel mai important lucru este să fie mintea la Dumnezeu.
• Să ai extremă ascultare la părinții mănăstirii, dar să nu imiți faptele lor, dacă nu sunt bune.
• Când vezi că te atacă gândurile de la ispită, lasă puțin deoparte lucrul tău de mână și fă rugăciune cu metanierul cu cruci și cu plecări de genunchi, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Am păcătuit, Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul”.
• Liniștea ne ajută mult, desigur, dar mai întâi de toate trebuie să avem înlăuntrul nostru liniște. Altminteri, chiar dacă avem liniște în exterior, nu ne pricopsim. Fără liniște interioară putem să pătimim și pagubă și să fim înșelați.
• Zis-a bătrânul: Când vezi ceva bun la altul, să-l imiți. Când vezi ceva rău, să nu dai importanță.
• Zis-a bătrânul: Este mare lipsă de Duhul Sfânt. În ziua de astăzi nici rândunelele nu-și mai construiesc cuiburile lor.
• Zis-a bătrânul: Cel care cinstește pe preotul vrednic cinstește omul, fiindcă are virtute. Cine îl cinstește pe preotul nevrednic cinstește preoția.
• Zis-a bătrânul: Și cele duhovnicești și muzica[1], dacă le lași, te lasă și ele.
• Pe cât te-nvârți, pe-atât te-mpuți (vrea să spună: cu cât te preumbli mai mult, cu atât te păgubești duhovnicește).
• Când ajungem la rugăciune, refuzăm toate celelalte lucruri. Nu vrem nimic altceva. Deplinătatea rugăciunii este dragostea și smerenia. Acestea nu se explică ușor.
• „Pocăința este mare virtute”, ziceau cei vechi, „și fără ea nu ne mântuim”. Cei care au rămas în pocăință până la sfârșit au dobândit virtutea.
• Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. Sporește. Numai să nu o neglijăm.