„Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre” – Dialoguri la Athos

Istoria şi realitatea lucrurilor mărturisesc că dacă soţii voiesc să reuşească a trăi în armonie şi normalitate, trebuie să existe în permanenţă între ei iubirea. Mai cu seamă, însă, a bărbatului faţă de femeia lui.

În căsătorie, iubirea se impune şi pentru încă un motiv, să zicem mai bine datorită unei anumite particularităţi. Este vorba de firea femeii, care este creaţia şi rodul iubirii (ea a fost creată din coasta lui Adam, care se afla în partea de lângă inimă) şi, prin urmare, nu se află în starea ei firească atunci când e lipsită de iubire. Ea însăşi izvorăşte iubire prin mijlocirea maternităţii ei şi cu dreptate cere să fie iubită, de vreme ce ea însăşi, potrivit firii şi locului ei, iubeşte.

Istoria şi realitatea lucrurilor mărturisesc că, dacă soţii voiesc să reuşească a trăi în armonie şi normalitate, trebuie să existe în permanenţă între ei iubirea. Mai cu seamă, însă, a bărbatului faţă de femeia lui. Întocmai aceasta a făcut şi Hristos fată de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi pentru ca să o aşeze întru slavă. Sfântul Ioan Gură de Aur, acest mare ierarh al Bisericii, îl cheamă pe bărbat să nu obosească în a-i arăta soţiei sale că o iubeşte şi că toată voia şi strădania sa sunt ca ea să fie fericită.

Din păcate, acest lucru lipseşte foarte mult astăzi, iar rezultatele sunt deznădăjduitoare. Însemnătatea şi firea căsătoriei s-a falsificat din pricina influenţei amestecului promovat de civilizaţia occidentală, care nu a respectat nimic din persoana omenească şi din valorile duhovniceşti şi morale, pe care cu jertfire de sine le-au ţinut înaintaşii noştri.

Întrucât înmulţirea oamenilor se face prin căsătoria legitimă, vrăjmaşul neîmpăcat al omului, diavolul, se osârduieşte cu turbare să destrame moravurile şi să distrugă legătura dragostei şi a unităţii. Chestiunea atât de serioasă a căsătoriei nu trebuie a fie neglijată prin falsificările unei vieţi vinovate şi anormale, pentru ca să nu auzim şi noi, precum vechii apostaţi ai valorilor morale, pe care Dumnezeu i-a afurisit: „Nu va rămâne Duhul Meu pururi în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” (Facere 6, 3). Şi a pricinuit potopul pentru ca să pedepsească apostazia.

(Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, traducere din limba greacă şi note de Nicuşor Deciu, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, pp. 118-120)

De la același autor

Ultimele din categorie