Ce ne învață Sfinții Părinți despre inimă

Cuvinte duhovnicești

Ce ne învață Sfinții Părinți despre inimă

    • Ce ne învață Sfinții Părinți despre inimă
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

După Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri.

Ce ne învață Sfinții Părinți despre inimă?

Inima este centrul vieții și al sufletului nostru. Pentru aceea și Dumnezeu ne-o cere, zicând: „Fiule dă-Mi inima ta!” (Pilde 23, 26). Iar Iov zice: „Nimic nu este mai adânc decât inima omului”. Sfântul Vasile cel Mare, în cartea sa „Hexaimeron”, spune că „inima este rădăcina vieții”. Ea se zidește în toate ființele întâi și tot ea se preface în pământ, cel mai de pe urmă. Înțeleptul Solomon zice: „Cu toată străjuirea străjuiește inima ta, că într-însa sunt izvoarele vieții” (Pilde 4, 23). Altfel, inima se face izvor al morții, în loc de izvor al vieții. După Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri, și anume:

Inima este centrul tuturor puterilor firești ale omului, adică puterea hrănitoare (nutritivă), seminală, crescătoare etc. Inima este și centrul puterilor sufletești ale omului, care sunt în număr de cinci, și anume: voința, rațiunea – formată din cinci părți: minte, gând, ce răsare din minte ca raza de soare, cugetare, alegere și hotărâre –, simțirea, numită și puterea poftitoare, mânia (puterea mânioasă) și cuvântul (puterea cuvântătoare). Aceste cinci puteri se numesc puteri sufletești și își au sediul în inimă.

Apoi, inima este centrul (locul) puterilor afară de fire, adică al patimilor. Păcatele și patimile se numesc afară de fire, pentru că nu au fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din început în om. Păcatele își au sediul tot în inimă, după cuvântul Mântuitorului Care zice: „Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele...” (Matei 15, 19).

Inima este încă centru suprafiresc, adică centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh și al tuturor faptelor bune, care își au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer la poarta inimii pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci simțiri, iar patimile cele ce ies din inimă le va opri, ca să nu se prefacă în păcate. Deci, paza inimii constă în a pune gândul portar al inimii, pentru a opri orice cuget pătimaș să nu intre în inimă.

(Arhimandritul Ilie CleopaNe vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 70-71)

Citește despre: