„Cred că Maica Domnului va fi bună chiar și cu necinstitorii ei”
Părintele Arsenie Boca zicea că: „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”. Așa că, Maica Domnului o să-i înțeleagă pe cei care au avut minte strâmbă, iar noi dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului.
Cred că Maica Domnului va fi bună și cu necinstitorii ei, sau, în orice caz, va fi bună cu cei care nu o cinstesc pur și simplu, nu că au ceva împotriva Maicii Domnului, pentru că Maica Domnului e bună și o să-i înțeleagă și pe cei care sunt cuprinși de neputința aceasta a mândriei sau de păcate care nu-i lasă să înțeleagă lucrurile așa cum sunt, pentru că nu se lasă conduși de Biserică. Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească!, zicea că „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”. Așa că Maica Domnului o să-i înțeleagă pe cei care au avut minte strâmbă, iar noi dorim ca oamenii să aibă măcar bucuria pe care o avem noi din faptul că suntem cinstitori ai Maicii Domnului. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului.
Performanța firii este totuși situația de mamă. Numai Dumnezeu știe dacă cineva, să zicem așa, tată fiind, poate să fie și mamă. Adică dacă poate avea inimă de mamă, tată fiind, bărbat fiind. Nu știm.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 86)
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro