„În duhovnicie este fiul care îşi naşte tatăl!”

 

Adică dacă tu, ascultătorule, tu ucenice, vii cu rugăciune şi cu inimă nefăţarnică şi vrei să ştii, eu chiar dacă sunt Iuda, care mâine Îl voi trăda pe Hristos, astăzi îţi voi fi duhovnic. Şi pentru noi asta este şi încurajare, şi înfricoşare; fiindcă noi trebuie să fim la nivelul acestei măreţii, acestei taine într-adevăr înfricoşătoare.

Un tânăr i-a pus Sfântului Siluan întrebarea aceasta tragică „De ce sunt aşa puţini duhovnici buni astăzi?” Şi Sfântul Siluan îi dă un răspuns, probabil neînţeles de tânăr, şi neînţeles de mine mulţi ani, dar în perspectiva pe care o dezvolt acum e din ce în ce mai înţeles. Sfântul Siluan zice: „Fiindcă nu sunt ucenici buni”. Cuvântul Sfântului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseşte „ucenic”, mai ales în cadrul mănăstiresc, se spune posluşnik, posluşnik înseamnă şi „ascultător”. Deci, mai ales în cadrul călugăriei, ucenicului i se spune „ascultătorul”, e Stareţul şi ascultătorul. Deci de ce nu sunt Stareţi buni? Fiindcă nu sunt ascultători buni.

Părintele Sofronie cita şi el, nu ştiu dacă nu din Iezechiel Proorocul, care spune undeva ceva de felul acesta: „Dacă proorocul lui Dumnezeu se va găsi mincinos este pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, l-am întunecat pe acel prooroc”. Şi contextul în care este dat, zice: „Pentru îndărătnicia poporului Meu, fiindcă poporul Meu a căutat cu o inimă dublă, făţarnică, cuvânt de la Dumnezeu, prin proorocul Meu”. Adică Eu, Domnul Dumnezeu, întunec pe proorocul Meu cel mare şi drept şi adevărat, şi va spune minciună. De ce? Fiindcă poporul Meu este cu inima făţarnică.

Într-o zi am început să înţeleg taina asta, am venit la Părintele Sofronie şi i-am spus: „Părinte, atunci în duhovnicie este fiul care îşi naşte tatăl!” Şi l-a pufnit râsul pe Părintele Sofronie, şi a zis: „Aşa-i, este fiul care îşi naşte tatăl”. Adică dacă tu, ascultătorule, tu ucenice, vii cu rugăciune şi cu inimă nefăţarnică şi vrei să ştii, eu chiar dacă sunt Iuda, care mâine Îl voi trăda pe Hristos, astăzi îţi voi fi duhovnic. Şi pentru noi, asta este şi încurajare, şi înfricoşare; fiindcă noi trebuie să fim la nivelul acestei măreţii, acestei taine într-adevăr înfricoşătoare.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 50-51)

 

De la același autor

Ultimele din categorie