E important să faci partea ta de lucrare, pentru ca Dumnezeu să reverse harul Său în viața ta

 

Cu toate că noi izbutim să facem toate prin harul lui Hristos, totuși nimic nu ne dă harul fără împreună-lucrarea voinței omenești. Iată de ce vatămă și păgubesc pe om cele două mari rele, egoismul și nepăsarea. Iar mândria provoacă omului căderea și părăsirea de către har.

Sfântul Grigorie Palamas spune în omiliile sale următoarele: „Dacă Dumnezeu nu lucrează în noi, tot ceea ce se face de noi este păcat”. Cu toate că noi izbutim să facem toate prin harul lui Hristos, totuși nimic nu ne dă harul fără împreună-lucrarea voinței omenești. Iată de ce vatămă și păgubesc pe om cele două mari rele, egoismul și nepăsarea. Nepăsarea este osândită de Dumnezeu și cel robit de ea – într-un oarecare fel – este părăsit de Dumnezeu, fiindcă, deși cunoaște din experiență că se cere și împreună-lucrarea lui odată cu harul lui Dumnezeu pentru învierea și sporirea lui, refuză împreună-lucrarea și trădează binecuvântarea harului dumnezeiesc, care singur de la el însuși i-a dăruit atâtea bunătăți. Iar mândria provoacă omului căderea și părăsirea de către har, cu mânie și scârbire, fiindcă acesta nu suferă însușirea propriilor lui daruri, să fie adică furate și însușite de om darurile cerești pe care harul le dăruiește cu îmbelșugare.

Dar această stare bună, care nu se întrerupe în toate orizonturile ei, este și se numește luminătoare și îl pregătește pe cel ce o deține pentru a treia și ultima treaptă a sfințirii și desăvârșirii celei după Dumnezeu. Monahul își mărginește, pe de o parte, înclinația dragostei lui la orice lucru din toată creația, iar pe de altă parte, se întoarce în întregime către Dumnezeu și cu râvnă fierbinte se dedică în mod practic păzirii poruncilor dumnezeiești. Astfel robind tot cugetul și toată voia și toată energia lui ascultării lui Hristos[1], moare complet pentru lume, nu mai trăiește el nici pentru sine, nici pentru altcineva, ci numai pentru Hristos, Cel ce a murit și a înviat pentru el[2]. Zice Domnul nostru Iisus că Eu sunt Viu și voi veți fi vii[3], și acolo unde monahul, care este viu cu adevărat, ca fiu al învierii, cele de sus dorește, cele de sus cugetă[4], acolo este și Hristos.

(Gheron Iosif VatopedinulCuvinte de mângâiere, Editura Marii Mănăstiri Vatoped, Sfântul Munte, 1998, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1] Cf. II Cor. 10, 5.

[2] Cf. II Cor. 5, 15.

[3] In. 14, 19.

[4] Col. 3, 1-2.

De la același autor

Ultimele din categorie