Maica Domnului – între momentele de dumnezeiască fericire și cele de grea suferință

Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferințe, ele suferă alături de ei. Și cât a putut Maica Domnului suferi când Fiul ei a fost prins, bătut, batjocorit și în chinurile morții pe Cruce?

În cursul vieții sale pământești, Maica Domnului a avut, ca toată lumea, și momente de aleasă fericire, dar cele mai multe i-au fost de grea suferință.

La nicio mamă de pe pământ nu au venit, îndată după naștere, îngeri, nici n-au auzit cântări îngerești; nici n-au venit crai din depărtări să aducă daruri deosebite și să se închine noului născut.

Tot bucurie i-au adus Maicii Domnului toate binefacerile și minunile săvârșite de Iisus Hristos, vindecarea tuturor celor ce i-au ieșit în cale și i-au cerut ajutorul. Ce bucurie simțea Maica Domnului când vedea bolnavii vindecați! Cu câtă bucurie asculta Maica Domnului frumoasele lui învățături, văzând că și alții le ascultă!

Dar clipele de fericire ale Maicii Domnului au fost scurte și au venit marile ei suferințe, începând cu durerea ei de mamă când Irod, voind să-l piardă pe Iisus, a omorât toți pruncii, iar pentru a-L apăra pe Iisus, sfânta familie a trebuit să fugă în Egipt. Toate suferințele Maicii Domnului au fost îndoite.

Este o lege firească pentru toate mamele din lume, când fiii lor se află în diferite suferințe, ele suferă alături de ei. Și cât a putut Maica Domnului suferi când Fiul ei a fost prins, bătut, batjocorit și în chinurile morții pe Cruce?

Dar Maica Domnului a suferit și sufletește pentru că știa că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, adică Mesia cel așteptat și că „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).

(Arhimandritul Serafim ManCrâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 111-112)

De la același autor

Ultimele din categorie