Preacuvioasă Maică Stareță, se întâmplă să ne întâlnim cu anumiți oameni mai duhovnicești, care ne încarcă cu o stare de bine. Oare ei transmit din harul Duhului Sfânt pe care ei înșiși îl au?

Da. De la 50 de ani încolo omul se așază. Și Sfântul Siluan Athonitul, după ce a avut starea aceea de deznădejde și lupta lui, abia mai apoi a ajuns la o stare de desăvârșire, de sfințenie, învăluită însă în smerenie. Prin felul lui de rugăciune, din preaplinul dragostei lui se ruga pentru toate popoarele pământului.

Dacă o privești pe Maica Iuvenalia (n.r. ‒ cea mai vârstnică maică a obștii de la Durău), vei vedea că numai bunătate are în ea. Așa a fost și Părintele Iustin Pârvu. Așa ajung sfinții. Iar sfințenia lor astfel o recunoști: au așa o dragoste, că nu mai văd răul la nimeni. Rugându-se mereu și fiindu-le milă de zidirea lui Dumnezeu, ei ajung la acea stare. Căci spune Mântuitorul: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima”. Mântuitorul S-a dăruit nouă, răstignit, ca jertfă de răscumpărare. Asta trebuie să facem și noi pentru aproapele. Darul pe care îl dai cuiva este, de fapt, ambalajul dragostei pe care vrei să i-o dăruiești. Acesta este specificul sfinților: plinătatea bunătății și dragostea față de toți. În fiecare om, ei văd zidirea lui Dumnezeu, de care trebuie să le fie milă.