În altă zi, Părintele Paisie a fost cercetat duhovniceşte de Arhimandritul Cleopa Ilie, cel mai iubit fiu sufletesc al sfinţiei sale, cu care au vorbit multe probleme la spovedanie şi de mântuire. La urmă, bătrânul, suspinând, a zis:

- Părinte Cleopa, nimeni dintre duhovnici nu ştie exact cât trebuie să lege şi cât trebuie să dezlege în scaunul de spovedanie. Duhovnicul săvârşeşte taina Mărturisirii sub inspiraţia Duhului Sfânt. Dar numai Dumnezeu ştie inima şi sufletul fiecărui om. Eu nu am dat canoane prea grele la mărturisire, căci mi-a fost milă de fiecare şi am plâns cu cel care plângea şi m-am bucurat cu cel care se bucura… Oare nu pentru mulţimea păcatelor pe care le-am dezlegat prea uşor m-a ajuns suferinţa aceasta?... Vă rog să vă rugaţi mai mult pentru mine!

Într-o altă zi a venit un ucenic al bătrânului la el să-l cerceteze în suferinţă şi l-a aflat în pat plângând şi rugându-se. După ce a luat binecuvântare, Părintele Paisie i-a zis cu lacrimi:

- Părinţilor, rugaţi-vă, rugaţi-vă pentru mine că nu-i glumă! Rugaţi-vă să mă dezlege Dumnezeu de legătura trupului cu pace şi să-mi ierte păcatele mele şi ale celor pe care i-am mărturisit în viaţă…

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 127-128)