Episcopul Chesarie, ctitor al Eparhiei Buzăului
Acest neobosit episcop şi credincios păstor al Bisericii lui Hristos a purtat permanent grijă de fiii săi duhovniceşti, zidindu-le lăcaşuri, dându-le preoţi buni, cercetându-i personal şi hrănindu-i cu cărţi de învăţătură şi cuvinte părinteşti. Iar ca ucenic al unui mare episcop ‒ Iosif al Argeşului ‒, a ridicat şi el nu puţini ucenici şi fii sufleteşti, dintre care cel mai renumit a fost ierodiaconul Iosif Naniescu, venerabilul mitropolit al Moldovei de mai târziu.
Episcopul Chesarie al Buzăului (1784-1846)
Episcopul Chesarie face parte din rândul marilor ierarhi români ai secolului trecut. El s-a născut în Bucureşti din părinţi săraci, prin anul 1784, cu numele de Constantin Căpăţână. La vârsta de 13 ani (1797) a fost încredinţat Episcopului Iosif al Argeşului, care îl dă să înveţe carte la şcoala grecească de la Biserica Domniţa Bălaşa. Apoi îl călugăreşte la Mănăstirea Antim, cu numele de Chesarie, şi îl hirotoneşte diacon.
În anul 1820, ucenicul Episcopului Iosif ajunge iconom al Mănăstirii Antim şi mai târziu al Mitropoliei din Bucureşti. Fiind dăruit de Dumnezeu cu multă ascultare, smerenie şi pricepere, în anul 1825 este hirotonit episcop la Buzău de Mitropolitul Grigorie Dascălul, păstorind turma încredinţată de Hristos cu neîmpuţinată dragoste şi osârdie, timp de 21 de ani.
Găsind Eparhia Buzăului cu multe lipsuri şi cu biserici ruinate, a reînnoit zeci de lăcaşuri ‒ mănăstiri, schituri, metoace şi biserici ‒, devenind astfel un mare ctitor al acestei eparhii. Iar pentru luminarea copiilor şi folosul de obşte al neamului, a întemeiat mai multe şcoli, precum: Seminarul eparhial, înfiinţat în anul 1836; şcoala de muzică bisericească, în anul 1830; şcoala de pictură bisericească, sub conducerea pictorului Nicolae Teodorescu, în anul 1831; şcoala de sculptură bisericească, în anul 1833 şi altele. În aceste şcoli ctitorite de Episcopul Chesarie au fost aduşi cei mai buni profesori, duhovnici şi dascăli din Ţara Românească, din care au ieşit episcopi, preoţi şi dascăli aleşi, precum şi pictori renumiţi. Elevilor li se cerea cel dintâi credinţă tare în Dumnezeu, rugăciune şi viaţă morală desăvârşită.
Pentru tipărirea cărţilor de slujbă şi învăţătură duhovnicească, Episcopul Chesarie a reînfiinţat în anul 1833 o tipografie eparhială, unde s-au tipărit, cu binecuvântarea şi cheltuiala sa, zeci de cărţi patristice şi de cult, răspândite în cea mai mare parte gratuit.
Dintre cărţile de învăţătură tipărite sub păstoria sa, se amintesc: Despre purcederea Sfântului Duh, Împărţire de grâu şi Puţul Sfântului Ioan Gură de Aur (1833); Sfătuire pe scurt către cel ce se pocăieşte (1834); Cazanii (1834); Tălmăcire la cei o sută cincizeci de psalmi (1840); Învăţătură către preoţi şi diaconi (1835); Alcătuire aurită (1837); Carte foarte folositoare de suflet; Cinci cuvinte ale Sfântului Grigorie de Nyssa (1838); Chiriacodromion (1839) şi altele.
Iar dintre cărţile de slujbă, a tipărit: Evanghelia (1834); Molitfelnic bogat, Sfintele Liturghii şi Psaltirea (1835); Ceaslovul bogat, Acatistier (1836); Octoih şi Catavasier (1839); Sfintele Liturghii (1840); Psaltirea (1841); Agheasmatar (1845) şi altele.
Acest neobosit episcop şi credincios păstor al Bisericii lui Hristos a purtat permanent grijă de fiii săi duhovniceşti, zidindu-le lăcaşuri, dându-le preoţi buni, cercetându-i personal şi hrănindu-i cu cărţi de învăţătură şi cuvinte părinteşti. Iar ca ucenic al unui mare episcop ‒ Iosif al Argeşului ‒, a ridicat şi el nu puţini ucenici şi fii sufleteşti, dintre care cel mai renumit a fost ierodiaconul Iosif Naniescu, venerabilul mitropolit al Moldovei de mai târziu.
În anul 1846, la 30 noiembrie, Episcopul Chesarie, păstorul cel bun şi credincios al Eparhiei Buzăului, a răposat cu pace, plâns de toţi credincioşii săi, şi a fost îngropat lângă biserică, spre neuitată pomenire. Piatra lui de mormânt poartă această frumoasă inscripţie:
„Opreşte-ţi, trecătorule, pasul în respect lângă pacinicul lăcaş al Colosalei umbre ‒ sacrul mormânt. Aici ierarhul Chesarie trupul îşi odihneşte de multele, în puţin timp, jertfiri spre gloria Domnului, a Patriei şi eternei sale memorii. (Noiemvrie 30, 1846)”.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 383-385)
Arhimandritul Visarion Ionescu, iubind dumnezeiește, se îngrijea mai întâi de binele celorlalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro