Există o libertate despre care nimeni nu mai vorbește astăzi
Pentru ce să socotim că plăcerea este dulce, când ea cu adevărat este durere ucigătoare? Căci plăcerea este undița diavolului. Plăcerea este veninul pierzaniei. Plăcerea este văpaia focului nestins și totuși noi, oamenii ne avântăm spre ea ca niște robi legați cu jurământ. Căci este ca o povară pe care stăpânul o impune slujitorului: „Du-te!”, și se duce, „Vino!”, și vine, „Fă aceasta!”, și face.
Să respectăm, vă rog, curăția, să ne păzim sfințenia. Pentru ce să ne pogorâm la necinste, cinstiți fiind? Pentru ce să ne îngrijim trupul mai mult decât se cuvine, pe care puțin după aceea îl vom lăsa mormântului? Pentru ce să socotim că plăcerea este dulce, când ea cu adevărat este durere ucigătoare? Căci plăcerea este undița diavolului. Plăcerea este veninul pierzaniei. Plăcerea este văpaia focului nestins și totuși noi, oamenii ne avântăm spre ea ca niște robi legați cu jurământ. Și l-am auzit pe cineva dintre cei stăpâniți de patimă spunând că este preferabil să îmbrățișezi moartea prin spânzurare, decât să slujești păcatului. Căci este ca o povară pe care stăpânul o impune slujitorului: Du-te!, și se duce, Vino!, și vine, Fă aceasta!, și face. În acest chip, și mult mai cumplit încă, poruncește păcatul celui supus lui: Spune cuvinte de rușine și le spune Fă cele rele!, și le face. Unul ca acesta pare să suspine și să tremure, precum Cain. Dacă plutește pe mare, se teme de naufragiu, dacă trece prin pustie, bănuiește că va fi prădat. A tunat și crede că din pricina lui este tunetul, fulgeră și se teme ca nu cumva să fie ars. Privind, nu vede, și auzind, nu aude, având simțurile pervertite. Oare ce este mai cumplit decât această viață? Mie mi se pare că este mai ușor de răbdat să fii predat fiarelor sălbatice, decât pierzătoarelor patimi. Fiindcă acolo trupul piere, dar aici se pierd și sufletul, și trupul.
Dar nu astfel este cel virtuos, care, fiind liber de păcat – dar spun aceasta referindu-mă nu numai la plăcere, ci și la orice altă patimă – se bucură și se desfată, împărățește prin dreptate, este fără frică și pe pământ și pe mare. Căci Îl are sălășluit în el pe Dumnezeu către Care și strigă în toate câte i se întâmplă: Nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine ești, Nu mă voi teme de mii de popoare care împrejur mă împresoară. Nu mă voi teme când se va cutremura pământul și se vor muta munții în inima mărilor. Iată viața cea bună! Aceasta este fericita viață pe care și noi am îmbrățișat-o, fraților, cu mila lui Dumnezeu, și la care am venit, să ne sârguim și mai mult a ne grăbi spre ea, toate răbdându-le pentru evlavie, exersându-ne în toată ascultarea, înfășurându-ne în toată smerenia, îngrijindu-ne de toată curăția sufletului, văzând moartea lucrând înaintea feței noastre. Iată, ne-a părăsit pe noi și părintele nostru duhovnicesc Petru, Prea Sfințitul Mitropolit al Niceei, al cărui sfârșit este fericit, fiindcă a plecat la Domnul în prigoană, împreună cu care să fim învredniciți să moștenim Împărăția Cerurilor, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia fie slava și puterea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele mici, Cateheza 26, traducere de Laura Enache, în curs de publicare la Editura Doxologia)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro