„Viața duhovnicească este asemenea unei sfere”, obișnuia să spună Părintele Sofronie. Întocmai cum, atingând oricare punct de pe suprafața sferei, luăm contact cu întreaga sferă, la fel și dreapta lucrare a virtuților ne face părtași plinătății harului de viață dătător al lui Dumnezeu. În același chip, într-o singură părticică din Sfântul Trup și Sânge al Domnului Îl primim pe Hristos întreg. Așijderea, un singur cuvânt al lui Dumnezeu ne poate atinge și lumina inima, deschizându-ne calea spre plinătatea harului Său celui purtător de viață.

Fiecare atingere a lui Dumnezeu de inima noastră înseamnă în același timp curățire, luminare și îndumnezeire, iar aceste daruri le putem primi în chip deplin chiar de la începutul vieții noastre întru El. Într-adevăr, vedem că unii oameni primesc harul cel dintâi în măsura desăvârșită a sfinților. Astfel, chiar înainte ca ei să înceapă a se lupta cu firea lor căzută și cu patimile, Dumnezeu îi umple cu Duhul Său, iar cugetul lor se unește cu dragostea lui Hristos. Ei cheamă Numele Lui zi și noapte, căci întreaga ființă le este răpită de harul dumnezeiesc. Cel ce s-a născut din nou din Duhul, precum Însuși Domnul spune, este „asemenea vântului care suflă unde voiește” (Ioan 3, 8); nimeni nu știe de unde vine și încotro se duce.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Adu-ți aminte de dragostea cea dintâi (Apocalipsa 2, 4-5) – Cele trei perioade ale vieții duhovnicești în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, Iași, 2015, p. 35)