Am înaintea mea un remarcabil document, o scrisoare de la un fost rabin. „De ce eu, un fost rabin, m-am făcut creștin?” – scrie el. întrebarea îmi sună ciudat în urechi. Am ajuns oare creștin urmărind eu însumi un plan, un scop, după o cuvenită chibzuință? Nu. Harul lui Dumnezeu m-a făcut creștin. Convertirea mea e o taină pentru mine, înaintea căreia îmi plec capul cu spaimă. Duhul Sfânt singur mi-a schimbat mintea. Când L-am primit pe Hristos, legile Deuteronomului au încetat de a mai fi mijloacele apropierii de Dumnezeu... Mă simt tot timpul plin de dragoste dumnezeiască. Dintr-odată, pe neașteptate, fără nici un efort din partea mea, o lumină a strălucit peste mine — lumina care în zilele de odinioară, când eram un evreu cucernic, era doar o sclipire îndepărtată. Deodată am văzut în mine însumi pe Cel Sfânt, Taina Tainelor și, în același timp, mai limpede decât toate cele limpezi... Morala religioasă e în mare măsură aceeași în iudaism ca și în Creștinism: poruncile privitoare la morală sunt adeseori exprimate în termeni identici. În practică, însă, ele se deosebesc vital. Morala creștină e dată de Sus, de către Duhul Sfânt, Care a venit la noi numai după Învierea lui Hristos. E același Duh după care evreii pioși visează până în ziua de astăzi: ei îl simt, îl văd, dar numai de departe. Dar adevăratul creștin trăiește în Duhul Sfânt prin credința în Iisus Hristos. Duhul Sfânt robește până și trupul nostru cu iubirea Sa preadulce, slobozindu-l din robia patimilor, până ce trupul însuși tânjește să se topească în Duhul. Astfel, nu eu însumi m-am făcut creștin, ci Dumnezeu a trimis harul Duhului Sfânt și m-a făcut astfel... 

Duhul odihnește înăuntrul adevăratului creștin și îl învăluie de jur împrejur. Și toate acestea se întâmplă prin credința în Hristos. Acesta este procesul: credința atrage pe Duhul Sfânt, în timp ce Duhul Sfânt întărește credința, poartă de grijă de noi, ne susține, încurajează dorința noastră arzătoare după Împărăția lui Dumnezeu...

Celor care n-au gustat încă adevăratul har, cuvintele mele le vor părea lipsite de înțeles. Procesul adevăratei convertiri nu poate fi descris sau explicat: e un lucru pe care ochiul nu-l poate vedea și pe care urechea nu-l poate auzi. Plin de sentimente creștinești, am auzit sufletul vorbind înăuntru meu, povestindu-mi despre noua mea naștere în Hristos; dar el vorbea pe limba tăcerii, pentru care nu pot găsi cuvinte potrivite. Știu însă că sufletul meu cânta o cântare nouă, o dulce cântare de iubire, care a luat de pe mine povara trecutului. Și această cântare m-a transfigurat și a dat naștere în mine unei noi voințe, unor noi simțăminte. Acum sunt îndrăgostit de Hristos și, după cum cunoașteți, omului îndrăgostit de Hristos nu-i place să filozofeze. Vrea numai un singur lucru – să iubească pe veci. Vreți să înțelegeți? Vreți să experiați harul lui Hristos? Atunci căutați acest har de la Cel care vi-l poate dărui. Dacă ți se pare că nu este pentru tine, întrucât nu poți crede, sfatul meu este să-ți propui în inima ta să crezi și vei fi în stare să crezi. Prin credință ajungi la credință. Stăruie în sporirea credinței și îți va fi dăruită! Când eram un evreu, și eu Îl aveam pe Dumnezeu și o știam. Dar era un Dumnezeu a Cărui atitudine se schimba după purtarea omului. Dar prin Hristos, prin Sfântul Mesia și Fiu al lui Dumnezeu, am fost condus în tărâmul Iubirii dumnezeiești necondiționate și statornice. Acest lucru poate fi înțeles numai dacă trăiești deja în har. Creștinismul este cel mai bogat în toate comorile, în stare să mulțumească orice suflet. „În Hristos este Adevărul de care dă mărturie Duhul Sfânt. Și toți cei ce cred ascultă mărturia Lui” – am citat acest strigăt de triumf al unui suflet care L-a găsit pe Hristos-Dumnezeu pentru că, deși mulți au avut o experiență asemănătoare, puțini găsesc cuvintele pentru a exprima inexprimabilul.

(Părintele Sofronie Saharov, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, traducător diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, pp. 62-64)