Ieroschimonahul Vasian Panaite, egumen al Schitului Pocrov, Neamţ (1821-1903)

Cuviosul Ieroschimonah Vasian a fost, timp de 52 de ani, un mare egumen şi duhovnic al Schitului Pocrov. S-a născut în satul Filioara (Neamţ), în anul 1821, din părinţi săraci şi credincioşi. Cunoscând mănăstirile dimprejur, de mic creştea în inima lui dragostea de Hristos.

În anul 1840 a intrat în nevoinţă călugărească la Mănăstirea Neamţ. După doi ani, este tuns în schima monahală cu numele de Vasian, iar din anul 1843 devine ucenic al marelui stareţ Neonil, împreună cu monahii Neofit Eliade şi Teofan Cristea. Murind stareţul în toamna anului 1853, părintele Vasian a fost hirotonit preot şi numit egumen la Schitul Pocrov. În această renumită sihăstrie s-a nevoit ieromonahul Vasian, ca egumen, duhovnic, preot slujitor şi sfetnic pentru toţi, timp de 50 de ani.

După ce reînnoiește biserica şi chiliile, adună în jurul său o obşte de peste 20 de monahi şi schimonahi, din cei mai iubitori de linişte şi nevoinţă. Împreună cu ucenicii săi, egumenul Vasian s-a străduit să împlinească întru totul aşezământul episcopului de Roman, Pahomie, lăsat cu testament ctitoriei sale, adică păzirea cu sfinţenie a slujbelor bisericeşti, petrecerea călugărilor în desăvârşită viaţă de obşte, mâncarea de post cinci zile pe săptămână, iar sâmbăta şi Duminica dezlegare la brânză şi lapte.

Pentru nevoile schitului, părintele Vasian a plantat livadă de meri, a săpat iaz pentru peşte şi a format o vestită prisacă cu 200 de stupi. Iar pentru primirea închinătorilor a făcut arhondaric nou, unde adăpostea şi ospăta gratuit pe toţi cei care ajungeau la schit. Aceeaşi grijă avea părintele Vasian şi pentru cei câţiva pustnici care se nevoiau în pădurile din jurul Pocrovului, dându-le hrană şi cele de trebuinţă.

Viaţa duhovnicească de rugăciune şi de linişte din această sihăstrie, ca şi blândeţea şi bunătatea stareţului Vasian, s-au făcut repede cunoscute peste tot. Călugări şi stareţi din mănăstiri, episcopi şi sihaştri, preoţi şi credincioşi, ţărani şi orăşeni, oameni simpli şi învăţaţi, toți găseau în părintele Vasian de la Pocrov un adevărat slujitor al lui Hristos, un sfetnic înţelept şi un iscusit părinte duhovnicesc. Timp de 50 de ani, acest smerit egumen a stat neobosit, ziua şi noaptea, înaintea Domnului şi a oamenilor, rugându-se pentru toţi, sfătuind, spovedind şi hrănindu-i cu mâinile sale.

În primăvara anului 1903, Cuviosul Vasian s-a făcut schimonah, iar către toamnă s-a dus la Hristos, pentru a lua plata ostenelilor sale.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 488 - 489)