Împărțiți, dar nedespărțiți

Nu este nimic creștinesc în a împărți oamenii pe categorii pentru a eticheta sau a discrimina. Nu se pot pune la zid mulțimi de oameni în numele unui impersonal „bine general”. Nu se poate construi sau revitaliza o societate sacrificând libertăți individuale. Avem nevoie nu de dezbinare, ci de conștiința că toți împreună suntem și împreună pătimim în aceste vremuri grele, că doar prin solidaritate putem birui, iar nu prin măsuri abuzive sau condiționări nejustificate. Putem fi împărțiți (de forțe lumești sau de isterii apocaliptice), dar să rămânem nedespărțiți (în Dumnezeu).

În slujba logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Care pe cele despărțite le aduni întru unire și ai pus dragostea legătură neîntreruptă”. Căderea primilor oameni, a protopărinților Adam și Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci și dezbinarea acestora și a urmașilor lor. Prima crimă din istoria umanității a fost săvârșită asupra unui frate.

Mântuitorul Hristos a venit în lume pentru a reface legătura omului cu Dumnezeu, dar și a oamenilor între ei: „pentru ca toți să fie una” (Ioan 17, 21). Domnul nu a făcut vreo diferențiere între evrei și samarineni, între farisei și vameși, între oameni sănătoși și leproși. Dimpotrivă. A căutat spre fiecare cu aceeași dragoste. A mustrat lenea, viclenia, îndărătnicia, minciuna, trădarea și fățărnicia. Nu a forțat libertatea nimănui, nu a căutat să copleșească prin minuni, să impresioneze și să stăpânească. A vindecat mulțimi de bolnavi, dar nu a făcut să dispară boala. A hrănit mii de oameni în pustie, dar nu a eradicat foamea din lume. A înviat pe unii, dar nu a suspendat moartea biologică. A potolit furtuni, dar nu a schimbat clima. Mai mult, ne-a avertizat că „în lume necazuri vom avea” (cf. Ioan 16, 33). Cum putem noi să ne explicăm acestea, dacă nu prin faptul că El ne respectă alegerile făcute începând cu cea din grădina Edenului? Întrupându-Se, Domnul nu oferă „raiul pe pământ”, ci Împărăția Cerurilor. Iar „Împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut” (cf. Luca 17, 20), căci ea este „înlăuntrul nostru” (cf. Luca 17, 21). Așadar, dacă omul nu se va schimba lăuntric, cu harul lui Dumnezeu, dacă nu-și va vindeca sufletul prin pocăință, degeaba se va strădui să schimbe cele din afară.

De-a lungul istoriei au fost tot felul de categorisiri și de „categorii”: sclavii și stăpânii lor, iudeii și elinii, săracii și bogații, albii și negrii, „rasa superioară” și alte rase, exploatații și exploatatorii. Cei însă care „s-au îmbrăcat în Hristos” sunt una, spune Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească și parte femeiască” (Galateni 3, 28). În Biserică nu se fac împărțiri pe nici un fel de criterii extrateologice: nici pe criterii politice, nici economice, nici etnice, cu atât mai puțin pe criterii medicale sau de oricare altă natură. Chiar dacă unii suntem „chemați”, alții „credincioși”, unii au preoție sacramentală, alții preoție universală, unii sunt mai virtuoși, alții mai păcătoși, unii mai implicați, alții mai neputincioși, unii mai înțelepți, alții mai nepricepuți – în fapt, toți „un trup suntem în Hristos și fiecare suntem mădulare unii altora” (Romani 12, 5). Dar nu numai față de cei din Biserică, ci față de tot omul suntem îndemnați de Mântuitorul să arătăm dragoste: „Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45).

Așadar, nu este nimic creștinesc în a împărți oamenii pe categorii pentru a eticheta sau a discrimina. Nu se pot pune la zid mulțimi de oameni în numele unui impersonal „bine general”. Nu se poate construi sau revitaliza o societate sacrificând libertăți individuale. Avem nevoie nu de dezbinare, ci de conștiința că toți împreună suntem și împreună pătimim în aceste vremuri grele, că doar prin solidaritate putem birui, iar nu prin măsuri abuzive sau condiționări nejustificate. Putem fi împărțiți (de forțe lumești sau de isterii apocaliptice), dar să rămânem nedespărțiți (în Dumnezeu).

Iar dacă, totuși, sunt unii doritori de segregare, să ne aducem aminte că separare va fi doar la sfârșitul veacurilor. Atunci, la Judecată, Domnul „va despărți pe unii de alții, precum desparte oile de capre” (Matei 25, 33). Și nici atunci nu va fi vreo discriminare, ci fiecare se va plasa „de-a dreapta sau de-a stânga”, funcție de alegerile sale, de cum a primit sau nu dragostea lui Dumnezeu. Cei care se grăbesc să facă deja judecăți pe pământ, împărțind oamenii, se pun pe ei înșiși în locul Dreptului Judecător. Și cutremurător lucru este a te pune în locul lui Dumnezeu!

De la același autor

Ultimele din categorie