Împliniți aceste rânduieli la căsătorie și veți primi binecuvântarea lui Dumnezeu
Dacă se vor respecta cu sfințenie aceste rânduieli canonice, înainte și după căsătorie, acea familie va fi binecuvântată de Dumnezeu cu sănătate, pace, copii buni și mântuire.
Îndată ce tinerii s-au cunoscut şi s-au apropiat sufleteşte unul de altul în vederea căsătoriei, ei trebuie să dea slujbe la mai multe biserici şi mănăstiri ca Dumnezeu să le ajute, să-i lumineze, să le binecuvânteze gândul, să le unească inimile şi să hotărască dacă este voia Lui ca aceştia să se căsătorească. Apoi, să se ducă la duhovnicii lor, să se mărturisească şi să le ceară sfat ce să facă, spre a afla ce este de folos pentru vieţile şi sufletele lor.
De asemenea, să se roage cu post şi metanii, ca Dumnezeu să le arate calea cea mai bună de urmat. În unele părţi, tinerii postesc şi se roagă stăruitor 40 de zile, citind zilnic – mai ales la miezul nopţii – Acatistul şi Paraclisul Maicii Domnului, precum şi la Psaltire, ca să se facă voia lui Dumnezeu cu ei și să le binecuvânteze căsătoria.
Atât tinerii, cât şi părinţii trebuie să discute creştineşte unii cu alţii în vederea căsătoriei fiilor lor şi să cadă cu toţii de acord. Apoi, tinerii cu părinţii lor, cu rudele şi cu preotul paroh respectiv fixează ziua cununiei religioase, stabilesc naşii şi fac pregătirile de nuntă, după rânduiala canonică ortodoxă. Cu o săptămână sau două înainte de nuntă, tinerii miri sunt datori să facă o spovedanie din copilărie la duhovnicii lor, de obicei la acelaşi preot, şi, dacă au dezlegare, să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului. Dacă se vor respecta cu sfinţenie aceste rânduieli canonice, înainte şi după căsătorie, acea familie va fi binecuvântată de Dumnezeu cu sănătate, pace, copii buni şi mântuire.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Călăuză ortodoxă în familie și societate, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1993, p. 14)
Căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro