Spuneau ucenicii stareţului Mihail şi acest lucru cu totul minunat: 

Era în vara anului 1938. Într-o noapte, pe când bătrânul aţipise în chilie, deodată auzi un glas poruncitor, care se repetă de două ori: 

– Du-te şi ia pe pustnicul din poiana Obârşie! 

Până la ziuă bătrânul s-a rugat. Apoi, luând pe duhovnicul său, Ieromonahul Antonie, au urcat muntele spre poiana Obârşie. Nimeni nu ştia să se nevoiască vreun pustnic în partea aceea. Şi, iată, în poiană au aflat un mic bordei pustnicesc şi în faţa lui, un călugăr care stătea pe un trunchi de buştean. 

– Binecuvintează, părinte! a zis stareţul. 

În clipa aceea, însă, au observat că sihastrul acela necunoscut şi sfânt se mutase din viaţa aceasta. Atunci părinţii l-au coborât de pe munte şi l-au îngropat în schit, alături de biserică. Câţi pustnici sfinţi s-au nevoit neştiuţi de oameni în adâncul Munţilor Carpaţi!

În primăvara anului 1950, noaptea, pe când părintele Mihail se ruga în chilie, deodată s-a prăbuşit un bolovan mare de stâncă peste chilia lui. Dar, la porunca lui Dumnezeu, bolovanul s-a oprit în pod, deasupra capului său. Astfel, bunul nevoitor a fost izbăvit şi de data aceasta de cursele vrăjmaşului.

Spre sfârşitul anului 1957, stareţul Mihail a zis către ucenicul său: 

– Părinte Pimen, cât mai este până la Sfântul Mucenic Ignatie? 

– Mai sunt trei săptămâni. 

– Să ştii că în ziua Sfântului Ignatie mă duc din viaţa aceasta! 

În seara aceea, bătrânul stătea pe marginea patului şi citea din Sfânta Scriptură. Apoi a zis ucenicului: 

– Du-te la chilie şi te odihneşte, că eşti obosit.

După un ceas, ucenicul l-a găsit adormit în Domnul, cu Biblia pe braţe.

Aşa s-a săvârşit Cuviosul stareţ Mihail.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 606-607)