Katholikonul Mănăstirii Zografu
Katholikonul închinat Sfântului Gheorghe a fost zidit în 1801 pe locul celui vechi, zidit din daniile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Katholikonul a fost împodobit cu frescă în anul 1817. În pridvor sunt pictați în șirul ctitorilor, la stânga împărații bizantini Andronic și Ioan și regii Serbiei, iar la dreapta Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Vasile Lupu. Sfântul Ștefan este reprezentat cu coroană pe cap, în hlamidă de culoare bej, cu flori albe. Pronaosul este larg, aproape ca şi naosul.
În naos, privirea este atrasă în mod deosebit de fresca ce îl reprezintă pe Cuviosul Paisie Velicicovschi. Este bine știut că Sfântul Paisie de la Neamț a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. Sfințenia vieții Cuviosului Paisie i-a îndemnat pe monahii de la Zografu să-i picteze chipul în naosul Katholikonului cu 170 de ani înainte de trecerea lui în rândul sfinților.
Tot în naos, lângă coloana din dreapta se află Icoana nefăcută de mână a Sfântului Gheorghe, acoperită cu o îmbrăcăminte de argint aurit. În stânga acestei icoane se află o altă icoană mare a Sfântului Gheorghe, numită „a Arabului”. În spatele acestor două icoane sunt aşezate două vitrine cu sfinte moaşte, la care pelerinul se poate închina.
În strana arhierească din partea stângă se află o a treia icoană a Sfântului Gheorghe, care aparţinea domnitorului Moldovei Ştefan cel Mare şi Sfânt (†1504).
În altar se păstrează Icoana Maicii Domnului „Ascultătoarea”.
(Foto) Procesiunea cu Icoana Sfântului Gheorghe de la Mănăstirea Zografu
Arsanaua Iovanița a Mănăstirii Hilandar
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro