La finalul postului, s-a schimbat ceva în noi?
Să nu judecăm pe nimeni: nici pe cel ce a postit, nici pe cel ce n-a postit, nici pe cel ce a postit mult, nici pe cel ce a postit puțin; fiecare după puterea lui. Important va fi să vedem, în finalul postului, dacă s-a schimbat ceva în noi.
Am făcut până acum efortul de a posti. Dacă nu l-am făcut, să-l facem de aici înainte. Dumnezeu ne va primi și pe aceia care postim de azi înainte. În noaptea Învierii, vom auzi această chemare: „Veniți, toți care ați postit de la început, de la mijlocul postului, care ați postit chiar numai din ceasul al unsprezecelea, veniți și cei din ceasul al doisprezecelea”.
Așa va zice Biserica în noaptea Învierii, prin gura Sfântului Ioan Hrisostom. Toți suntem așteptați, pentru că nu știm dacă acela care a postit mai puțin nu cumva e mai plăcut la Dumnezeu decât cel care a postit mult și fără să respecte regulile, poruncile postului.
Să nu judecăm pe nimeni: nici pe cel ce a postit, nici pe cel ce n-a postit, nici pe cel ce a postit mult, nici pe cel ce a postit puțin; fiecare după puterea lui. Important va fi să vedem, în finalul postului, dacă s-a schimbat ceva în noi.
(Preotul Nicolae Tănase, Să nu-L răstignim iarăși pe Hristos, Editura Agaton, Făgăraș, 2011, pp. 124-125)
Este bine să avem duhovnicul aproape?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro