Marele istoric Nicolae Iorga spunea că hramul bisericii, anume Sfântul Visarion, Arhiepiscopul Larisei, se datorează tocmai faptului că biserica a fost ridicată în timpul ciumei, Sfântul Visarion fiind socotit apărător contra acestei boli: „pentru îmblânzirea mâniei lui Dumnezeu se aduse capul Sfântului Visarion apărătorul, căruia i s-a ridicat o nouă Biserică, de o bună arhitectură tradiţională, pe care enoriaşii o numesc şi azi : Visarion, fără a se gândi nici la sfântul care-şi va fi făcut datoria, nici la tristele împrejurări care au hotărât această ctitorie”.

Sfântul Visarion Nou

Biserica Sfântul Visarion Nou a fost construită între anii 1910-1913, de către Elena Eraclide, în timpul arhipăstoriei Mitropolitului Primat D.D. Conon Arămescu Donici.

Această biserică a fost construită conform planurilor arhitectului Ernest Doneaud, cel care a proiectat clădirea C.E.C.- ului din Bucureşti şi Cazinoul din Constanţa. Planul bisericii este în formă de cruce treflată, iar arhitectura este o combinaţie a stilurilor bizantin şi moldovenesc, cu o turlă mare Pantocrator şi două turle mai mici laterale, cu scări de acces.

Pridvorul este deschis, în plan de formă ovală, cu trei arce supraînălţate, sprijinite pe patru coloane din piatră de Vraţa (Bulgaria), cu capiteluri şi baze înflorate ridicate pe piedestaluri înalte la baza cărora se află scările de la intrare. Deasupra pridvorului, sub cornişe, există un registru de 11 ocniţe pictate cu icoanele Sfinţilor Apostoli şi una în mijloc cu icoana Sfântul Visarion. De asemenea, la baza ocniţelor există un brâu simplu, iar în exterior, de o parte şi de alta a pridvorului, se găsesc câte două contraforturi.

Portalul de intrare, realizat din piatră, are un chenar ornamental având pisania la partea superioară şi un panou semirotund cu o icoană în mozaic reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul.

Pictura în ulei, atât cea murală, cât şi cea a icoanelor de pe catapeteasmă, a fost executată de pictorul Constantin Gheorghiu, profesor la Școala de Belle-Arte din Bucureşti. Pictura a fost restaurată în anul 1968, când în pridvor s-a adăugat icoana Sfântului Visarion și icoana Sfântului Calinic de la Cernica, pictate de Părintele Sofian Boghiu.

Între anii 2006-2007 au fost executate lucrări de reparații capitale la întregul sfânt lăcaş, atât la interior, cât şi la exterior.

Sfântul Visarion Vechi

În aceeaşi curte cu biserica Sfântul Visarion Nou se află şi o rămăşiţă din fosta biserică parohială, cu acelaşi hram, demolată în cea mai mare parte în anul 1964.

Studiul documentelor existente şi rezultatul sondajelor arheologice executate în vara anului 1961 de către Muzeul de Istorie al Oraşului Bucureşti au scos la iveală existența a trei biserici, datând de la începutul, mijlocul și sfârșitul secolului XVIII. Prima biserică ridicată aici a fost de lemn. După câteva decenii, mahalagiii Visarionului au ridicat pe locul fostei biserici de lemn o altă biserică din zid, tot în formă de navă. Ctitor al bisericii a fost un creștin pe nume Mihăilă, îngropat în pronaosul bisericii. La 21 septembrie 1797, pe locul vechiului locaş ctitorit de Mihăilă, a fost sfinţită o altă biserică, ridicată de data aceasta de către pe Kir Popa Petre Referendari, protopop al Bucureştilor, cu Anton Berhicean, logofăt, şi cu cheltuiala altor creștini pravoslavnici din cea de-a doua perioadă de domnie a lui Alexandru Ion Ipsilanti. 

În această biserică a fost botezat Sfântul Calinic de la Cernica. Din dragostea pentru biserica în care a fost botezat, Sfântul Calinic a adus în dar bisericii un Sfânt Chivot argintat, făcut după dorința și dragostea lui, având gravat pe ușa frontală pe Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei, iar pe laterale, pe Sfinții Haralambie și Mina. Totodată, Sfântul Calinic dăruiește bisericii o serie de mineie, semnate de el însuși.

Suferind grave deteriorări ale structurii de rezistenţă în urma cutremurului din 1838, Biserica Sfântul Visarion Vechi a fost reparată atât în anul 1838, cât şi în anul 1897. După aceasta, biserica a fost redată cultului o perioadă de încă 16 ani, până în 1913, când a fost construită biserica cea nouă, cunoscută sub numele de Biserica Sfântul Visarion Nou.

Prin sfinţirea în anul 1913 a noii biserici închinate Sfântului Visarion, vechea biserică a fost lăsată în părăsire, ajungând o adevărată ruină. În 1964 autoritatea de Stat a dispus demolarea celei mai mari părţi din vechea biserică. Prin intervenţia preotului paroh şi a arhitectului Paul Emil Miclescu, biserica a putut fi salvată parţial, păstrându-se numai pridvorul, cu trei arcade bine proporţionate, pronaosul şi turnul scării, care prezentau elemente arhitecturale importante. În anii 1997-1998, edificiu rămas a fost consolidat şi restaurat.