Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (1)

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Visarion, Arhiepiscopul Larisei (1)

Troparul Sfântului Visarion, Episcopul Larisei, glasul al 8-lea:

Întru răbdarea ta, ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulându-i. Ci, te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Visarion Milostive, Fericite, să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai, preaînţelepte, locaş Duhului Celui dumnezeiesc, supunând sufletul tău la pornirile Lui şi către limanurile cele fără de valuri ai ajuns, preasfinţite părinte.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Scuturat-ai din sufletul tău nebunia lui Mamona, ca pe o închinăciune la idoli. Şi ca un bun chivernisitor, talantul cel încredinţat ţie l-ai înmulţit la masa celor săraci.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te locaş Duhului Celui Preasfânt şi luminându-te prin sfintele suiri, Biserică ai zidit lui Hristos, spre laudă neîncetată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cuvântul lui Dumnezeu S-a Sălăşluit întru tine, Preacurată şi S-a arătat pe pământ Purtător de Trup, ca să izbăvească de necuvântare pe cei ce au fost amăgiţi de sfaturile vrăjmaşului.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având minte luminată de Dumnezeu şi în trup râvnind cetelor minţilor celor cinstite, te-ai numărat cu ele, mutându-te de la noi.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având vieţuire în ceruri, de unde toţi aşteptăm pe Hristos Domnul, roagă-L pe Dânsul pentru noi, robii Săi.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aprinzându-te pe tine Hristos, te-a pus în Biserică sfeşnic înţelegător credincioşilor, care pururea luminezi cugetele lor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca să întărească Domnul firea cea neputincioasă a oamenilor, a luat-o pe dânsa fără de păcat din tine, Preacurată.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Înălţat văzându-Te...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucind în lume ca un Luceafăr neapunând întru ascuns, ci stând pururea întru înălţime, ai gătit pe toţi a lăuda pe Domnul Cel Ce te-a mărit pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, Părinte Visarion, având în inima ta bună ştiinţă şi credinţă, te-ai arătat ostaş al lui Hristos. Pentru aceasta te-ai nevoit cu bună luptă, preafericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, Preacurată Fecioară, ridică-ne pe noi, cei ce cu totul suntem pierduţi în patimile cele de necinste şi cufundaţi în adâncul lenevirii, ca Una ce ai născut pe Ziditorul, Cel Ce a ridicat păcatul lumii.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădat-ai din cugetul tău, sfinte, materia şi tulburarea cea lumească şi te-ai apropiat către Domnul cu toată cuviinţa.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, cuvioase, astupând toate simţirile sufletului şi ale trupului, prin pătimire te-ai supus Duhului ca unui bun ocârmuitor.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicatu-te-ai cu sfinţenia ca un măslin roditor; şi înflorind ca un finic şi ca un cedru al lui Dumnezeu, pe toate le-ai umplut de bun miros.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cel Preaputernic şi mai presus de fire, aflându-te pe tine Singură Preacurată, S-a Întrupat în pântecele tău fără de patimă şi fără stricăciune, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi cu glas de laudă...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtat fiind de cuget curat, cuvioase, ţi-ai risipit bogăţia în holdele săracilor. Pentru aceasta şi seceri veselie, dobândind din destul darurile ostenelilor tale.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pentru podul făcut de tine peste râul Ahelos, pentru ca să treacă cei ce se abăteau rău mai înainte, ţi s-a gătit şi ţie pod de suire către cer, de Dumnezeu fericite.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, Părinte Ierarhe Visarion, te cunoaştem izbăvitor al celor robiţi şi al celor închişi în temniţe şi scăpare grabnică a celor pătimitori şi a celor cuprinşi de necazuri şi de nevoi. Pentru aceea, ne rugăm, izbăveşte-ne şi pe noi de reaua pătimire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îndreptează-mă, Stăpână, către limanurile cele de mântuire, pe mine cel deznădăjduit de furtuna cugetelor şi de mulţimea patimilor, ca Una ce ai născut pe Hristos, Mântuitorul lumii.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Din pruncie, primind de la Dumnezeu biruinţă asupra demonilor, preasfinţite părinte şi făcându-te întocmai ca un înger între oameni, te-ai mutat acum la locaşurile cele cereşti. Pentru aceasta şi nouă, celor ce ne aflăm jos, ni se cade a striga ţie: bucură-te, Părinte Visarion.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptor tinerii lui Avraam...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind ca un ierarh şi ca un slujitor al lui Hristos şi hrănindu-ţi sufletul cu cuvintele credinţei, din darul cel dintru tine ai împărţit credincioşilor în dragoste şi în Duhul, Preasfinţite Părinte.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Acum cu adevărat, iar nu întru închipuire, vezi mărirea cea dumnezeiască; şi nu ca prin oglindă priveşti cele tainice, ci faţă către faţă vezi cele înalte cântând: Binecuvântat eşti, Doamne.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetatea Larisei şi Ftetaniei, cu credinţă adunându-se, prăznuiesc la mormântul tău, împreună cu călugării, racla moaştelor tale celor mirositoare de mir, aşezată în biserica Domnului, pe care tu ai zidit-o.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceata proorocilor văzându-te pe tine mai înainte locaş dumnezeiesc, cu totul luminat şi purtător de lumină, umplându-se de Duhul Sfânt, a cântat: Binecuvântat eşti în biserica măririi Tale, Doamne.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi Daniel...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să câştigi în ceruri comoară ce furată nu poate fi, pe pământ ţi-ai împărţit bogăţia la săraci şi la nevoiaşi, ca şi cum ai fi dat Domnului ale Sale, cuvioase, cântând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicicum nu te-ai arătat dojenitor, sau hrăpăreţ, Cuvioase Părinte Visarion; ci, bine chivernisind biserica, ai lucrat neruşinat, nevinovat, negrăitor de rău, fără vrăjmăşie, fiind şi învăţător luminat al credinţei, nebiruit, blând şi neiubitor de argint.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Potrivindu-ţi viaţa cu cuvântul tău cel bine împodobit, în amândouă te-ai arătat drept, cuvios, preaînţelept şi ai pus înaintea tuturor învăţăturile dreptei credinţe, neîncetat cântând: Toate lucrurile, pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Unul din Treime ai primit în pântecele tău, Preacurată şi L-ai născut în chip minunat. Pentru aceea şi noi ne plecăm smeriţi înaintea ta şi îndrăznim a cere ca, prin rugăciunile tale către Cel pe Care L-ai născut, Duhul Sfânt să ne fie tuturor ca o pavăză tare, împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, care tulbură viaţa noastră.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Piatra Cea Netăiată de mână...

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai încununat cu multe feluri de bunătăţi, de Dumnezeu fericite şi ai fost încununat de Hristos cu cunună neveştejită. Pentru aceea te rugăm: Adu-ţi aminte şi de noi, care prăznuim pomenirea ta cea sfântă.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având pe Hristos Locuitor întru tine, te-ai arătat tuturor cu chip dumnezeiesc, bine împreunând în tine milostenia şi judecata, o, preafericite. Pentru aceasta, acum bucurându-te, te îndulceşti de desfătarea cea neîncetată.

Stih: Sfinte Părinte Visarion, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Blând făcând pe Domnul spre noi robii Săi, părinte, îndreptează viaţa noastră spre stare paşnică, izbăvindu-ne cu rugăciunile tale de supărarea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Noaptea patimilor s-a ridicat asupra mea şi toată viaţa mea rău petrecând-o, de somnul lenevirii cu totul sunt cuprins eu ticălosul. Ci tu, Fecioară, Ceea ce ai născut Lumina, luminează inima mea.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...

Văzând îngerii frumuseţea sufletului tău cel preasfinţit, pururea pomenite, au strigat cu veselie întru ieşirea ta: vino dar de te suie către Dumnezeu, după care ai dorit; vino, Sfinte Visarion, la praznicul veşnic şi lăsând cele de jos, suie-te aici şi te bucură împreună cu îngerii.

 

SEDELNA Praznicului Înălţării Sfintei Cruci, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

În Rai de demult, lemnul m-a golit prin mâncare, vrăjmaşul pricinuindu-mi omorârea; iar Lemnul Crucii, aducând haina vieţii oamenilor, s-a înfipt în pământ şi lumea toată s-a umplut de toată bucuria. Pentru aceasta, văzând-o înălţată, lui Dumnezeu cu credinţă popoare să strigăm: Plină este de Slavă Casa Ta.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie