Într-o zi de Paști, Sfântul Siluan Athonitul se afla în curtea mănăstirii (n.r. – Mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur”, din Essex, Anglia) și ținea în mână un ou. Un copil cu un chip frumos, de vreo 4 ani, a alergat către Părintele. El i-a dat acest ou, copilul s-a bucurat și s-a dus și l-a arătat tatălui lui. Din acest mic dar, Sfântul Siluan a avut o experiență a Duhului Sfânt și o descrie astfel: „Am primit de la Dumnezeu o mare bucurie și am iubit atunci toată creatura și făptura lui Dumnezeu și Sfântul Duh vuia în sufletul meu. Am mers în chilia mea și, drept iubire compătimitoare față de lume, m-am rugat pentru un timp îndelungat lui Dumnezeu, pentru întreaga lume”. Dacă legătura cu un copil este în măsură să aducă străpungere duhovnicească în inima Sfântului Siluan, înțelegem în această cheie și tovărășia pe care Părintele Sofronie o realiza cu copiii. Din descrierile pe care le avem, Părintele Sofronie, urmând teologia chenozei, se apleca până la înălțimea copiilor, le vorbea și îi asculta cu o mare atenție. Acest lucru ne amintește de cuvântul lui Hristos: „Dacă nu veți deveni ca acești copii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor”. Părintele Sofronie, de exemplu, participa cu toată inima la petrecerile de aniversare pe care și le mai făceau copiii la mănăstire.

Lumea de azi cultivă neascultarea și competiția, ceea ce are ca efect lipsa de voință. Și astfel se creează în familie o atmosferă nepotrivită pentru a trăi în duhul lui Dumnezeu. Probleme întâlnim și în familiile creștine, de aceea specialiștii în creșterea copiilor remarcă faptul că este nevoie ca părinții înșiși să fie următori ai vieții în Hristos. Numai așa viața părinților devine un reflex și în viața copiilor.

(Părintele Prof. Vasilios Kalliakmanis, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, cuvânt despre Creșterea copiilor în învățătura Starețului Sofronie Saharov, în cadrul Colocviului „Întâlnirea cu Duhovnicul”)