În conștiința liturgică a Bisericii Ortodoxe, Sfinții Trei Ierarhi – Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – sunt cinstiți ca „învățători ai lumii” și „luminători ai dreptei credințe”. Prăznuirea lor comună, la 30 ianuarie, nu este o simplă comemorare istorică, ci o sinaxă a unității lor în mărturisirea adevărului revelat, căci ei sunt pentru Biserică nu doar modele de înțelepciune, ci și părinți duhovnicești care luminează mintea și inima credincioșilor spre cunoașterea Mântuitorului Hristos.

În tradiția populară s-a răspândit o zicere conform căreia „cel care lucrează în ziua pomenirii Sfinților Trei Ierarhi va orbi”. O asemenea formulare, deși născută dintr-o anumită evlavie a poporului, riscă să alunece în registrul superstiției dacă este înțeleasă literal, ca o pedeapsă trupească automată. Biserica însă nu a învățat niciodată că Dumnezeu ar sancționa mecanic pe cel care nu respectă o rânduială sau încalcă o anumită poruncă. Ortodoxia nu funcționează pe baza unui sistem magic de recompense și pedepse, ci pe temeiul iubirii, al libertății și al lucrării harului.

Sensul profund al acestei tradiții populare trebuie înțeles simbolic și duhovnicește. Sfinții Trei Ierarhi sunt numiți în cântările liturgice „luminători ai lumii” deoarece prin scrierile lor, prin predica lor și prin viața lor curată, au adus lumina cunoașterii lui Hristos în lume, apărând dreapta credință împotriva rătăcirilor. A nu cinsti ziua lor de prăznuire înseamnă a te lipsi singur de luminarea minții și a „ochilor” sufletești. Orbirea despre care vorbește tradiția nu trebuie înțeleasă ca pierdere a vederii trupești, ci ca o posibilă orbire spirituală: rătăcirea de la adevăr, confuzia între bine și rău, slăbirea discernământului duhovnicesc. Fără luminarea pe care Sfinții Trei Ierarhi ne-o dăruiește prin pilda de viețuire și sfântă mărturisire, omul riscă să meargă pe căi străine de Evanghelie și să se îndepărteze de Hristos. Adevărata primejdie nu este călcarea poruncii de a nu cinsti ziua prin rugăciune și prin încetarea lucrului fizic, ci indiferența față de sfințenie, față de rugăciune și față de chemarea lui Dumnezeu la comuniune euharistică. 

Așadar, să depășim frica acestei superstiții și să intrăm în logica duhovnicească a sărbătorii: nu teama de orbire trebuie să ne facă să încetăm lucrul  mâinilor, ci dorința de a ne opri din amăgitorul zgomot al unei lumi fără Dumnezeu, pentru a face loc rugăciunii și comuniunii euharistice. Ziua Sfinților Trei Ierarhi este un prilej de a ne aduce aminte că avem nevoie de luminare, de învățătură sănătoasă și de modele autentice de viață creștină. Astfel, această tradiție populară poate fi curățată de elementul superstițios și transformată într-un mesaj profund duhovnicesc: cine nu-l caută pe Hristos, călăuziți de  sfinții Săi, riscă să rămână în întunericul neștiinței și al rătăcirii. Sfinții Trei Ierarhi rămân pentru poporul credincios făclii aprinse din lumina cea neînserată a lui Hristos. De aceea, să-i cinstim nu cu teamă, ci cu recunoștință; nu prin superstiție, ci prin credință; nu doar prin oprirea de la lucru, ci prin apropierea de izvorul adevăratei lumini, care este Hristos Domnul, Care a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).