Abia așteptam să se facă ziuă. Înainte de răsăritul soarelui ieşim la malul mării. Astăzi mergem în Sfântul Munte — Grădina Maicii Domnului! Ne cheamă cu glas de taină. Ne cheamă cuvioşii părinți athoniţi care îl slăvesc pe Dumnezeu neîncetat în acest munte sfânt și binecuvântat! În murmurul valurilor mișcate de adierea vântului, cântăm pe malul mării Acatistul Bunei Vestiri. Este acatistul cel mai iubit de sihaștrii athoniţi, pe care îl cântă zilnic și îl știu pe de rost.

Este o zi de toamnă senină, caldă și plină de farmec. Zeci de bărci cu motor se pregătesc să pornească în larg la pescuit. În jurul nostru stolul de pescăruși albi caută de mâncare. Zeci de pelerini și vizitatori străini coboară în port. Unii se roagă, alţii meditează.

Așteptăm în port micul vapor care ne va duce în Sfântul Munte. Călugări, pescari, vizitatori din toată lumea cu bagaje grele în spate. La ora 10 ne îmbarcăm. Suntem de toţi peste 50 de suflete. La un fluierat scurt ne desprindem de uscat. Facem semnul sfintei cruci și cerem ajutorul Maicii Domnului. Micul port Oranopolis rămâne în urmă, iar noi înaintăm spre răsărit, de-a lungul peninsulei Athos. Marea este albastră ca cerul și liniștită ca și sufletele noastre.

Stăm pe punte și medităm. Mergem într-o țară sfântă — patria celor mai vechi şi mai mari mănăstiri ortodoxe din lume! Mergem în patria sfinților călugări! Oare câţi creștini n-au făcut drumul acesta cu multe veacuri înainte de noi? Oare câţi români n-au străbătut calea aceasta cu suflete arzând pentru Hristos și au ajuns călugări desăvârșiți, aici, sub vârful Athosului? Oare nu aceeași dragoste de Hristos ne poartă și pe noi pe urmele lor? Ne rugăm și dăm laudă lui Dumnezeu.

Un părinte bătrân ne este primul ghid. Țărmul Athosului, stâncos și neregulat, ne cheamă cu un glas de taină. Toata viaţa ni l-am imaginat. Toată viaţa l-am dorit. O, țară de piatră și de foc! O, țară a liniştii și a rugăciunii! În zare se conturează sub soare vârful solitar al Muntelui Athos... Ce frumoasă și divină este viaţa călugărească!

Pe coasta Muntelui se observă prima așezare monahală. Este schitul Tebaida, ni se spune. În prezent nu mai are nici un călugăr. Ici-colo apar printre pîlcuri de jnepi și măslini, chilii izolate, unele locuite, altele pustii. Apoi se vede la malul mării arsanaua Mănăstirii Zografu, construită de Ştefan cel Mare în anul 1475. Turnul (pirgul) pentru corăbii, înalt, masiv și impunător, se păstrează în bună stare și astăzi. Este prima ctitorie românească ce ne întâmpină la porțile Athosului.

Înaintăm. În continuare apare prima mănăstire de pe latura de sud a Muntelui Athos. Este Mănăstirea Dohiariu, ctitoria voievodului Alexandru Lăpușneanu, din anul 1566! Câțiva părinți așteaptă la ţărm. Lângă noi un călugăr bătrân cu chip cuvios tace mereu și se roagă. Prima oprire. În micul port coboară câțiva călugări pelerini, se lasă câteva pachete și pornim. La numai 10 minute apare a doua mănăstire athonită, numită Xenofont. Aici iar oprește vaporașul. Câțiva călugări și pelerini urcă, alții coboară. Plecăm. Apare a treia mănăstire, Sfântul Pantelemon sau Rusicon. Un adevărat colos athonit. Este Mănăstirea călugărilor ruși. Zece turnuri vopsite albastru se înalță către cer. Din nou ne oprim și plecăm.

Ne apropiem de portul Dafne. La ora 12 debarcăm. Slavă Ție, Doamne, că ne-ai învrednicit să ajungem în Sfântul Munte! Acesta este portul principal al Muntelui Athos. Cheiul este plin de călugări, pescari, pelerini și turiști cu poveri în spate. Ni se controlează pașapoartele de către grăniceri. Câteva clădiri vechi, câteva magazine, o casă de oaspeţi și câteva bazare de icoane și rucodelii lucrate de părinţii athoniţi formează micul port.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 374-376)