Maica Domnului Saϊntanagia
În zona în care este construită mănăstirea acum, i s-a arătat împăratului Iustininan un cerb preafrumos. Împăratul s-a luat după el, cu dorința fierbinte de a-l vâna numaidecât. Când cerbul a ajuns în apropierea unui izvor plin cu apă, a luat chipul Preacuratei Fecioare, care i-a cerut împăratului să zidească chiar în acel loc o mănăstire, în amintirea minunii care i-a salvat de lipsa apei. Întorcându-se din război, Iustinian a poruncit arhitecților săi să facă planurile unei mănăstiri pe care să o zidească în locul pe care i l-a arătat Preasfânta Fecioară.
Mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Saϊntanagia se află în Siria și este cunoscută tuturor creștinilor dar și multor musulmani din zonă. Faima mănăstiri se datorează mulțimii minunilor care se fac prin mijlocirea Preasfintei Fecioare. Din acest motiv, pentru mulți vizitatori este unul din cele mai importante locuri de pelerinaj din Anatolia centrală, după Ierusalim.
Mănăstirea Saϊntanagia are o icoană făcătoare de minuni a Preacuratei cu pruncul Iisus, pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Cuvântul Saϊntanagia este un compus în asiriacă. Saϊnta înseamnă Doamnă, iar nagia înseamnă a noastră, adică Doamna noastră. Mănăstirea a fost construită în anul 547 d. Hr.. Se spune că Împăratul Iustinian, străbătând pustiul Siriei, în timpul războiului cu perșii, a fost greu încercat în aceste părți, împreună cu armata sa, din lipsa apei. În zona în care este construită mănăstirea acum, i s-a arătat împăratului un cerb preafrumos. Împăratul s-a luat după el, cu dorința fierbinte de a-l vâna numaidecât. Când cerbul a ajuns în apropierea unui izvor plin cu apă, a luat chipul Preacuratei Fecioare, care i-a cerut lui Iustinian să zidească chiar în acel loc o mănăstire, în amintirea minunii care i-a salvat de lipsa apei. Întorcându-se din război, Iustinian a poruncit arhitecților săi să facă planurile unei mănăstiri pe care să o zidească în locul pe care i l-a arătat Preasfânta Fecioară. Fiindcă nici un plan nu îl mulțumea, Preasfânta i s-a arătat din nou Împăratului și i-a dăruit un plan minunat, după care este construită mănăstirea astăzi.
În Biserica Arhanghelului Mihail din satul Frenaros din Cipru există o icoană afierosită Maicii Domnului Saϊntanagia, în tehnică bizantină, care datează din secolul al 14-lea. Această icoană este cunoscută în Cipru până astăzi, drept icoana vânătorului și în mod vădit această denumire amintește de povestea originară a zidirii mănăstirii. Existența acestei icoane în Cipru atestă faptul că Mănăstirea Saϊntanagia era cunoscută în secolul al 14-lea și în insulă, ceea ce înseamnă că în trecut mulți pelerini ciprioți călătoreau în Siria la această mănăstire. Dedesubtul acestei minunate copii a icoanei Saϊntanagia sunt pictate trei persoane care au comandat icoana, probabil după vreo minune pe care Preasfânta Saϊntanagia le-a făcut-o, după un pelerinaj la mănăstirea din Siria.
Schitul Vovidenia, file de istorie (I)
Icoana Maicii Domnului de la Mahairas Ciprului (Mahairiotissa)
Traducere și adaptare:Sursa:http://noctoc-noctoc.blogspot.ro/2012/05/icon-of-virgin-mary-of-saydanaya-in.htmlSite dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro