Denumirea de Pângăraţi provine după istoricul Nicolae Iorga de la un posibil călugăr Pangratie care „se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere”. Cuviosul Pangratie se presupune că a fost unul din ucenicii Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, care în secolul al XV-lea s-au răspândit în Muntenia şi în Moldova, întemeind aici marile mănăstiri Neamţ şi Bistriţa.