Continuând drumul pe latura de nord a peninsulei, după aproape o oră de la Stavronikita, sosim la Mănăstirea Pantocrator (Atotţiitorul), cu hramul Schimbarea la Faţă.

Mănăstirea Pantocrator, a şaptea în ordinea ierar­hică athonită, a fost fondată în anul 1357 de doi generali bizantini, fraţii Alexie şi Ioan, care s-au făcut monahi în acest sfânt lăcaş. În 1385, mănăstirea este mistuită de un mare incendiu şi reînnoită de patriarhul Constantinopolului, Antonie, şi de Manuel II Paleologul (1391-1425). Fresca din biserică, executată de vestitul pictor macedonean Manuil Panselinos în secolul XIV, este de mare valoare artistică.

După căderea Imperiului Bizantin (1453), Mănăstirea Pantocrator este întreţinută şi înnoită de ajutoarele şi daniile acordate de domnii Ţării Româneşti. Vlad Ţepeş trimite mănăstirii danie anuală 15.000 aspri, Vlad Călugărul dă şi el ajutor anual 1.000 aspri de argint (1492); Neagoe Basarab (1512-1521) face zidul de in­cintă; boierii Craioveşti, împreună cu voievodul Radu Paisie (1535-1545), dau ajutoare pentru construirea zidului de incintă, a chiliilor şi trapezei, între anii 1536-1537. Mai târziu, Matei Basarab face reparaţii parţiale la incintă (1636-1641); voievodul Constantin Brâncoveanu dă ajutor bănesc anual, între 1692-1707, câte 3.000 aspri de argint; domnii fanarioţii întreţin mănăstirea cu danii anuale din 1745, până în 1781; iar între anii 1847-1854 sunt reînnoite biserica, fresca şi o parte de chilii cu ajutoare băneşti adunate din Principa­tele Române.

Intrăm în incintă. De jur-împrejurul bisericii se înalţă corpul chiliilor cu câte două etaje. Ne închinăm în biserică. Icoanele împărăteşti din catapeteasmă sunt de mare valoare iconografică. Sărutăm icoana Maicii Domnului numită „Gherontisa” sau „îmbătrânită”. Un iero­monah evlavios ne invită să ne închinăm şi la sfintele moaşte ce se păstrează aici: capul Sfântului Ioan cel Milostiv, al Sfântului Mucenic Teodor Stratilat şi al Cuviosului Ioanichie cel Mare. Au şi alte cutii cu sfinte moaşte de la Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Constantin cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur etc.

Biblioteca conţine 330 manuscrise, din care 68 pe pergament şi 3500 cărţi tipărite, din care câteva chirilice în limba română, donate din ţară sau rămase de la monahii români athoniţi ce s-au nevoit aici. Dintre manuscrise, cel mai important este Tetraevanghelul Sfântului Ioan Colibaşul (secolul XIII).

În tezaur se păstrează multe icoane de valoare, veşminte vechi, odoare bizantine, sfinte vase şi multe documente de danie, din care o bună parte româneşti.

Mănăstirea Pantocrator are rânduială de viaţă idioritmică, adică de sine, cu 20 de monahi conduşi de trei epitropi. Ei numesc stareţă pe Maica Domnului, a cărei icoană făcătoare de minuni tutelează Mănăstirea. Aşezări monahale dependente de Pantocrator sunt: Schi­tul Sfântul Ilie (rusesc), unde s-a nevoit şi Cuviosul Pai­sie de la Neamţ între anii 1750-1763, 15 chilii la Kareia şi aproape 50 de chilii şi colibe în sihăstria Kapsala, greceşti, ruseşti şi patru româneşti. Printre acestea se află şi vestita chilie „Axion Estin” (Vrednică eşti), unde a fost icoana cu acelaşi nume, înaintea căreia a cântat arhanghelul Gavriil axionul. în toate chiliile din jurul mănăstirii se nevoiesc încă vreo 40 de monahi. Mănăstirea are 15 paraclise, din care opt în incintă şi șapte în afară.

Cântăm troparul hramului în biserică, părinţilor şi plecăm. 

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 430-432)