După un sfert de oră debarcăm la cheiul Mănăstirii „Sfântul Pantelimon”, numită şi Rusikon, cu hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Mănăstirea este un adevărat colos, cu două biserici în interior şi 35 de paraclise, cu patru corpuri mari de chilii cu câte patru şi cinci niveluri şi cu numeroase turle aurite şi vopsite în verde, ce se înalţă rugător către cer.

Această mănăstire, a nouăsprezecea în ordine ierarhică aghiorită, se află aşezată pe latura de sud a peninsulei Athos, aproape de portul Dafne.

Prima aşezare monahală de aici datează din secolul XI, pe timpul împăratului Alexie I Comnenul. Rămasă aproape pustie, a fost reînnoită de Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328) şi locuită de călugări greci şi ruşi, fiind cunoscută la început sub numele de „Schitul Xilurgul”, apoi Bogorodiţa. Din secolul XIV se numeşte Mănăstirea „Sfântul Pantelimon a ruşilor”.

Arsă şi pustiită de mai multe ori, a fost reînnoită atât de ţarii ruşi, cât şi de domnii Ţărilor Române. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1875) Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” este condusă de egumeni ruşi şi devine cea mai mare lavră din Muntele Athos, numărând, la începutul secolul XX, peste 2000 de monahi ruşi şi câțiva monahi greci. Dar după anul 1917, cu venirea comunismului şi ateismului în Rusia, monahismul aproape a dispărut, şi odată cu el, a slăbit mult şi Mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, rămânând prin anii 1980 mai puţin de 20 de monahi bătrâni.

În ultimele decenii mănăstirea a fost lovită de un mare incendiu. Astăzi are 15 monahi, dintre care doi români, sub conducerea egumenului Abel, care duc viaţă de obşte. Ca în toate mănăstirile athonite, Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe se săvârşesc zilnic, după tipicul Muntelui Athos, însă în limba slavonă, ca la Zografu şi Hilandar.

Intrăm în incinta mănăstirii. Părintele Misail, eclesiarhul mare, împreună cu ierodiaconii români Gavriil şi Arsenie, ne dau explicaţii.

Ne închinăm în biserica mare construită de Scarlat Callimachi, cu pictură în ulei în stil ucrainean. Ne închinăm şi în biserica mică, purtătoare a hramului Adormirea Maicii Domnului. Apoi părintele Misail, cu călugării români Gavriil şi Arsenie, ne urcă în clopotniţă, deasupra trapezei, să ne arate clopotele. Sunt clopotele cele mai mari din toată Grecia, donate de ţarii ruşi. Clopotul mare are circa 13000 kg. Când sună toate, răsună tot Athosul. Dar trebuie mulţi călugări să le tragă. De aceea de multă vreme nu mai sună toate.

Urcăm în corpul de chilii din partea de vest. Are patru etaje. La fiecare etaj este câte un paraclis pentru câteva sute de călugări. Pe vremuri, când se nevoiau aici două mii de monahi, se făcea Liturghie în toate cele 35 de paraclise şi cântau până la 400 de protopsalţi, de răsuna mănăstirea de cântări. Astăzi mănăstirea este cea mai deteriorată din Athos.

Părinţii ne arată paraclisele unul câte unul. Toate au catapetesme şi icoane aurite. Apoi ne prezintă sfintele moaşte, mai ales ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, patronul mănăstirii, la care ne închinăm. Înainte de plecare suntem invitaţi la trapeză cu aceeaşi bunăvoinţă, unde mâncăm cu obştea. Un părinte citeşte din Vieţile Sfinţilor.

Mulţumim părinţilor pentru toate şi plecăm spre mănăstirea următoare – Xiropotamu.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 454-456)