Într-o zi l-a întrebat ucenicul: 

– Părinte Damian, ştiu că înainte te împărtăşeai mai rar. Acum observ că te împărtăşeşti săptămânal. Cum este mai bine să ne împărtăşim? 

– Dacă părinţii din mănăstire nu s-ar sminti – a răspuns bătrânul –, m-aş împărtăşi în fiecare zi. Însă, am ales calea de mijloc, o dată pe săptămână. Când eram mai tânăr, eram în luptă şi nu îndrăzneam să mă unesc cu Hristos mai des. Acum, la bătrâneţe, simt în inima mea o mare pace şi bucurie duhovnicească. De aceea doresc să mă unesc cât mai des cu Trupul şi Sângele Domnului. 

Altădată, l-a întrebat ucenicul: 

– Ce mai faci, părinte Damian? 

– Părinte Nicodim, cuget la moarte. Gândul morţii mă stăpâneşte tot mai mult. Însă mă întristez că nu sunt pregătit. 

Spunea ucenicul său că bătrânul ajunsese în ultimii ani la o mare nepătimire duhovnicească. Inima îi era curată ca de copil, faţa iradia o bucurie negrăită, trupul său ostenit de nevoinţă nu mai dorea nimic. Nici odihnă, nici mâncare, nici haină. Când i se aducea mâncarea, răspundea: 

– Părinte, dar n-am mâncat? Până când trebuie să mănânc? De peste şaptezeci de ani mi s-au tocit dinţii de atâta mâncare. 

Cu puţin înainte de obştescul sfârşit, l-a întrebat ucenicul: 

– Cum te mai simţi, părinte Damian?

– Părinte Nicodim, aştept să vină moartea din tinereţile mele. Dar nu ştiu de ce întârzie atât! 

– Ba nu, părinte Damian, eu mă rog lui Dumnezeu să mai trăieşti. 

– Ei, părinte, ce mare dar este moartea! Şi ce pedeapsă ar fi pentru om dacă n-ar muri!... Pământul ar deveni o temniţă pentru el. 

După mutarea sa din viaţa aceasta, spunea ucenicul despre dascălul său: 

– Dacă m-am folosit în viaţă de cineva, m-am folosit de părintele Damian. Mă întăream sufleteşte numai cât îl vedeam. Neîncetat se ruga, permanent lucra cu mâinile, întotdeauna tăcea. Cele mai alese fapte bune pe care le-am văzut la el erau acestea: neagonisirea, tăcerea, liniştea, rugăciunea neîncetată, postul, citirea sfintelor cărţi, privegherea, răbdarea în boală şi desăvârşita smerenie. 

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 624-625)