Iubirea, ca poruncă, este cea mai înaltă dintre porunci, și ca virtute, este cea mai înaltă dintre virtuți. Iubirea lui Dumnezeu față de oameni îl duce pe om în Ființa lui Dumnezeu și pe Dumnezeu în ființa omului.

Părintele Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, avea un cuvânt care a rămas de la el și în scris, și anume că: „Iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu”. Asta vrea să spună că nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, chiar cel mai mare dintre sfinți, atât de mult cât iubește Dumnezeu pe cel mai mare păcătos.

În Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Evanghelist Ioan se spune de două ori că Dumnezeu este Iubire. Dacă Dumnezeu este iubire, numai în măsura în care și omul este iubire, acesta din urmă se poate asemăna cu Dumnezeu. Dacă nu este iubire, omul nu se poate asemăna cu Dumnezeu, Care este iubire.

Ne cere Domnul Hristos să ne iubim. Păi, dacă ne-am iubi cu adevărat, dacă ne-am revărsa iubirea unii față de alții, s-ar lumina lumea aceasta cu lumina iubirii noastre. Tatăl Cel din ceruri trimite ploaia peste cei drepți și peste cei nedrepți, răsare Soarele peste cei buni și peste cei răi. Noi răsărim soarele iubirii peste toți oamenii?

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 71-72)