Ai de toate, doar pacea îți lipsește. Ai da pentru pace totul, dar pacea nu vine la tine. În sufletul tău domnește nepacea și în urma războiului. Te-ai gândit și te gândești: „Am tras în luptă; poate am omorât pe cineva. Poate că acum vreo mamă se tânguiește pentru singurul ei fiu, pe care eu l-am omorât – iar împreună cu mama și soția, și copii, și frații, și surorile, și celelalte rude. Poate că îl blesteamă pe ucigașul lui, iar ucigașul sunt eu. Cine știe ce mă mai poate ajunge, pe mine și pe copiii mei?”. Iată, cu asemenea gânduri umbli și lucrezi; cu asemenea gânduri te culci și te scoli. Și nepacea, împreună cu temerea, chinuie amarnic sufletul tău.

Oare n-auzi la orice slujbă neasemuita binecuvântare a Bisericii lui Dumnezeu: Pace tuturor? Cine pe lumea asta, afară de Biserică, mai rostește cuvintele acestea minunate: Pace tuturor? Și încă atât de cald și cu un înțeles așa deplin și atotcuprinzător. Pacea politică și civilă, pacea dinafară și dinăuntru, pacea dintre oameni și dintre popoare, pacea cu Dumnezeu și cu conștiința, pacea cu lăudătorii și cu prigonitorii, cu viața și cu moartea, cu pământul și cu cerurile; într-un cuvânt, pacea care covârșește toată mintea (Filipeni 4, 7), această pace o propovăduiește Biserica tuturor fiilor omenești în toate țările și ostroavele pământești.

Iată ce spune un poet creștin: Dacă viața chin îți este, / Mintea, inima îți tulbură, / La cârtire te învață, / Dragostea, credința-ți stinge, / Pleacă-te cu calde lacrimi, / Cuprinde piciorul Crucii, / Și vei fi împăcat cu cerul, / Cu tine însuți și cu oamenii!

Închină-te Domnului Iisus, Domnului păcii; atinge-te de însângeratele Lui picioare, și pacea îți va fi înapoiată, fiindcă El este pacea noastră (Efeseni 2, 14). De aceea, când Biserica spune: Pace tuturor, e ca și cum ar spune: Hristos tuturor! Hristos cu toți! Hristos în toți! Amin. Hristos, pacea ta, să fie cu tine și în tine!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, București, 2003,  pp. 168-169)