Preacuvioase Părinte Stareț, statornicia în credință este un dar sau se construiește în timp?

Darul vine după sârguința ta. Nu iei darul fără să te silești. Dacă te sârguiești cât de puțin, vine Dumnezeu cu darul și completează tot, chiar dacă nu poți. Trebuie însă să știi ce vrei, să-ți cunoști drumul.

În cazul rugăciunii, e la fel? Trebuie omul să înceapă să facă niște pași?

Înaintea rugăciunii trebuie să mergi în lanț cu toate. Înaintea ei este jertfa. De exemplu, de ce fac oamenii metanii, închinăciuni? Să completeze jertfa. Dar în ziua de astăzi, cea mai mare jertfă este să-l accepți pe aproapele tău așa cum este, să nu-l judeci, să nu-l clevetești. Aceea e jertfă mai puternică decât toate metaniile și închinăciunile și decât rugăciunea, poate. Căci rugăciunea se formează după jertfă.

De fapt, de ce te jertfești pentru aproapele și îi rabzi neputințele? Pentru că ai dragoste față de Dumnezeu. Dacă eu stau șase ore și mă rog, iar atunci când m-a supărat un frate, îi răspund împotrivă, îl judec sau îl cârtesc, ce mai înseamnă rugăciunea mea de șase ore? Nimic. Dacă n-ai făcut jertfa înainte de rugăciune, n-ai cum, nu poți să te rogi. Dacă n-ai pace, nu poți să te rogi.

„Cât vom trăi noi, să trăim în pace cu fiecare”

Diavolul, atunci când dorește să întineze rugăciunea cuiva, îl face pe acela să se strice în relația cu aproapele. Să-l certe, să-l judece, să-l osândească. Și când a făcut omul aceasta, el nu mai poate să se roage cum trebuie; rugăciunea lui nu mai este curată. Spunea un bătrân: „Ai grijă toată viața ta să nu judeci, să nu osândești, să nu clevetești pe aproapele tău. De ce? Cât ar fi el de rău, n-ai voie să-l judeci pentru că este chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

El poată să plângă pentru păcatul lui și tu să rămâi cu judecata. Orice om de pe fața pământului, cât ar fi de rău, nu-i ca un drac. Dracul nu se mai pocăiește. Omul negru de păcate, dacă Dumnezeu îi dă o scânteie, se pocăiește și în două-trei zile poată să se mântuiască. De aceea e foarte periculos a judeca, pentru că nu știm ce face Dumnezeu cu fiecare suflet.

Cât vom trăi noi, să trăim în pace cu fiecare. Chiar dacă ne-a supărat cineva, să ne cerem iertare. Sfinții Părinți, toată viața lor lucrau la mântuire și e cel mai mare lucrul acesta. Exact cum ai lucra la un proiect, ca să iasă cum trebuie. Zi și noapte.

Și tot nu erau siguri de ea.

Da. Aveau smerenia aceasta. Dar lucrau. N-aveau neglijență. Dacă aveau un gând rău, se pocăiau, ca și când ar fi făcut un păcat. Pentru acel gând nu mai beau apă, nu mai mâncau vreo două-trei zile. Câți oameni mai fac astăzi acestea? Nici nu se mai gândesc.

Scăparea noastră astăzi este să studiem un pic Sfinții Părinți și să fim războinici în luptă, să avem curaj. Și mai trebuie să știi ce vrei, căci mulți nu știu clar ce vor. Dacă un om știe ce vrea, merge pe direcția aceea. Mai ia câte un glonte, dar se ridică și merge mai departe.

Când știi ce vrei, și Dumnezeu îți dă înțelepciune. Dar nu să mergi în mai multe părți. Nu se poate și cu mamona, și cu Dumnezeu. Trebuie să renunți la unele, ca să poți să biruiești. Trupul vrea mângâiere, sufletul vrea nevoință. Trebuie să ai discernământ, să fii pe o cale de mijloc în viața duhovnicească și să te lași în voia lui Dumnezeu. Tot ceea ce vine, boală, mâhniri, să le iei ca de la Dumnezeu, ca un medicament, spre folosul tău. Dacă te lași în voia Lui, s-ar putea să nu ai nevoie de nimic. Slavă lui Dumnezeu! Și atunci poți să duci ispita.