Cuviosul Arhimandrit Gheorghe – despre tăierea voii la călugări

De la călugărul cel de bun neam numai această mică slujbă i se cere, ca să nu creadă minţii sale mai mult decât celui ce îl povăţuieşte pe el. Ci, precum deodată a părăsit lumea, în acest chip să-şi taie şi voia sa. Şi cu aceasta a împlinit toată dreptatea.

Pentru Sfânta Împărtăşanie astfel îndemna Cuviosul Gheorghe pe ucenicii săi: 

‒ Părinteşte vă îndemn ca să nu treacă nici o lună, nefiind împărtăşiţi cu dumnezeieştile Taine. Ci toţi de obşte să vă îndeletniciţi a vă cumineca de douăsprezece ori pe an, afară de alte neocolite pricini. Eu vă sfătuiesc, iubiţii mei fii, să nu vă abateţi alegând ceva din cele peste măsura voastră, nici a vă socoti cu cei de-a pururea vrednici împărtăşirii. Ci, precum de multe ori v-am zis, păziţi calea de mijloc, împlinind după puterea voastră pe cele cuviincioase pregătiri. Măcar trei zile de rând postindu-vă, îndrăzniţi a lua cu cucernicie de la sfinţitorul preot pe cele curăţitoare Taine.

Zicea iarăşi Cuviosul Gheorghe: 

‒ Feriţi-vă, o, fiii mei, să nu vă înşelaţi grăbindu-vă a primi lupi cuvântători întru smerita turmă. Adică pe aceste cinci firi de oameni ce sunt încurcaţi cu străine aşezări sufleteşti: pe călugărul venit de aiurea, ce este numai rasofor; pe schimnic, care este mai presus de cinul vostru; pe cel ce este de neam mare; pe cel foarte învăţat şi nesupus; şi pe cel ce este peste fire lipsit de minte. Că ale acestora nepotrivite aşezări nu vă sunt de folos a rămâne cu voi. Însă, iarăşi, prin duhul blândeţilor vă poruncesc ca, văzându-i plecaţi spre căinţă cu adevărată umilinţă, să-i număraţi a fi bine primiţi cu cei dintâi, după cuvântul Domnului ce zice: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară”.

Marele stareţ, arhimandritul Gheorghe, considera că mântuirea călugărilor din viaţa de obşte atârnă de păzirea statornică a următoarelor cinci porunci aşezate în chipul crucii: toate cu binecuvântare, toate cu spovedanie, dreapta socoteală, smerita înţelepciune, de 12 ori pe an a se împărtăşi.

Spunea stareţul şi aceste cuvinte: 

‒ Călugărul cel de bun neam şi cinstit, mult, puţin ce a adus cu sine, să le pună la mijloc spre mângâierea tuturor din obşte, împrumutând cu acestea pe Sfântul Ierarh Nicolae. Că, dimpreună cu părăsirea de toate, i-a primit Dumnezeu şi pocăinţa.

Iar despre tăierea voii zicea:

‒ De la călugărul cel de bun neam numai această mică slujbă i se cere, ca să nu creadă minţii sale mai mult decât celui ce îl povăţuieşte pe el. Ci, precum deodată a părăsit lumea, în acest chip să-şi taie şi voia sa. Şi cu aceasta a împlinit toată dreptatea.

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 327-329)

De la același autor

Ultimele din categorie