Episcopul Pahomie al Romanului, ctitorul Schitului Pocrov din Neamţ

Sihăstria fericitului episcop Pahomie devenise în puţină vreme cea mai vestită din Moldova. În schit, ca şi în Muntele Chiriacu, se nevoiau mulţi cuvioşi sihaştri, dintre care unii erau renumiţi postitori, exorcişti şi taumaturgi; alţii erau duhovnici buni, lucrători ai rugăciunii lui Iisus şi dascăli învăţaţi; iar alţii aveau darul lacrimilor şi petreceau toată viaţa în tăcere şi smerenie, necoborând niciodată din schit, până la obştescul sfârşit. La aceşti cuvioşi alergau numeroşi bolnavi de prin sate şi, cu darul lui Hristos, se făceau sănătoşi.

În anul 1714, episcopul Pahomie, simţindu-se bolnav şi râvnind viaţa duhovnicească de altădată, s-a retras din scaun la iubita linişte, în Muntele Chiriacu, unde se nevoiau mulţi sihaştri aleşi. Acolo, rugându-se Mântuitorului Hristos şi făcând priveghere de toată noaptea, a înălţat în poiană o biserică de lemn cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, a făcut chilii şi a adunat în jurul său peste 30 de sihaştri. Apoi a rânduit aşezământ de viaţă pustnicească, mai aspră ca în toate celelalte mănăstiri şi schituri din Moldova, lăsând cu legământ arhieresc ca Mănăstirea Neamţ să nu se amestece cu nimic în treburile Schitului Pocrov.

Aşezământul episcopului Pahomie de la Schitul Pocrov cerea nevoinţă sihăstrească cu desăvârşire, în permanentă tăcere, în post şi neîncetată rugăciune. Cinci zile pe săptămână se mânca o dată pe zi, fără vin şi ulei, iar sâmbăta şi Duminica se dezlega la vin, ulei, brânză, ouă şi lapte. În timpul Postului Mare şi peste săptămână, călugării, îndeosebi schimonahii, aveau voie să se retragă în pădure, la colibele lor, pentru a se ruga lui Dumnezeu în singurătate. În fiecare miez de noapte, călugării se adunau în biserică la sunetul clopotului, iar în Duminici se împărtăşeau toţi şi luau masa în trapeză. Cei bătrâni şi iscusiţi în lupta duhovnicească coborau în schit numai o dată pe săptămână, iar noii începători se nevoiau un timp în obşte, apoi se retrăgeau în pădure. Pentru deşteptarea sihaştrilor la Utrenie, se afla un clopot pe Muntele Chiriacu, pe care îl suna la vreme un călugăr.

Această rânduială s-a păzit cu sfinţenie aproape un secol, neîncercând nici Cuviosul Paisie să o schimbe, căci nu era alta mai pustnicească în toată Moldova. Apoi, ajungând Schitul Pocrov sub conducerea Mănăstirii Neamţ, s-a pus aceeaşi rânduială ca în lavră.

Sihăstria fericitului episcop Pahomie devenise în puţină vreme cea mai vestită din Moldova. În schit, ca şi în Muntele Chiriacu, se nevoiau mulţi cuvioşi sihaştri, dintre care unii erau renumiţi postitori, exorcişti şi taumaturgi; alţii erau duhovnici buni, lucrători ai rugăciunii lui Iisus şi dascăli învăţaţi; iar alţii aveau darul lacrimilor şi petreceau toată viaţa în tăcere şi smerenie, necoborând niciodată din schit, până la obştescul sfârşit. La aceşti cuvioşi alergau numeroşi bolnavi de prin sate şi, cu darul lui Hristos, se făceau sănătoşi. 

(Arhimandrit Ioanichie BălanPatericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 256-257)

Mănăstiri: Schitul Pocrov

De la același autor

Ultimele din categorie