Odată, l-a întrebat un călugăr din Mănăstirea Sihăstria: "Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!"

- Ascultă, părinte, - a răspuns bătrânul. - Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt şi ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care este ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelunga răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm, părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum însă am păţit si noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui!

(Arhim. Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Doxologia, p. 43)