Cu mare bucurie constatăm că Sfintele Paşti din acest an sunt aşteptate de credincioşii noştri cu o nădejde sporită faţă de anii precedenţi. Vedem în acest fapt un dar de la Dumnezeu! Această creştere a nădejdii are temei, desigur, în schimbările benefice din ultima vreme, concretizate într-o admirabilă preocupare pentru cinste, dreptate şi adevăr.

Precum se ştie, cuvântul Paşte („pesah” în ebraică) înseamnă „trecere”, prin Paştele Domnului înţelegându-se trecerea de la moarte la viaţă, adică Învierea. Ei bine, se simte, în sfârşit, în rândurile credincioşilor noştri, încrederea că şi naţiunea română parcurge acum o trecere autentică de la tot ce a fost rău, la demnitatea aşteptată de 50 de ani. Trecere de la necredinţă la credinţă, de la corupţie la cinste, de la minciună la adevăr. Mare dar de la Dumnezeu!

Acest Sfânt Paşte poate fi, într-adevăr, primul Paşte al demnităţii redobândite. Şi va fi, în măsura în care fii naţiunii vor primi fără rezerve adevărul, în dimensiunile lui esenţiale, a credinţei strămoşeşti şi a istoriei nefalsificate. Va fi, în măsura în care creştinii noştri nu se vor mai lăsa înşelaţi de propovăduitorii minciunii şi provocatorii dezbinărilor şi în condiţiile în care românii nu vor mai lăsa pe alţii să gândească în locul lor.

Totodată, pe măsură ce vom înţelege că pentru o trecere reală, este nevoie de muncă şi dăruire jertfelnică. Semnele încurajatoare se arată deja. Creşte numărul tinerilor care, alături de cei mai vârstnici, trec pragul sfintelor biserici.

Majoritatea românilor sunt dispuşi la suportarea măsurilor de austeritate materială, pentru că înţeleg că e singura cale de revenire la normal. În acelaşi timp, trăim zilele reconsiderării adevărului istoric, cu privire mai ales la veacul al XX-lea... .

În acest ceas al istoriei, cu deosebire la acest Sfânt şi Mare Praznic al Învierii, ne aducem aminte de cuvintele inspirate ale Sfântului Apostol Pavel: „Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi” (I Cor. 4, 15).

Cinstirea părinţilor este, de fapt, un semn elementar de bună cuviinţă şi normalitate. Acum, la vremea praznicului Învierii, când înălţăm rugi fierbinţi pentru mai binele neamului, dacă vrem să fim auziţi, să luăm aminte şi la cuvintele din Ecleziast: „Cel care-şi cinsteşte tatăl, se va veseli de fii şi în ziua rugăciunii sale va fi auzit!” (3, 5).

Fie ca neamul nostru românesc să prăznuiască o dată cu Paştele liturgic şi paştele schimbării autentice, întru redobândirea demnităţii de odinioară! Amin.