Sfinții Noului Testament

Noi suntem noii strămoși care trebuie să pregătim în inimile noastre și în Biserică cea de-a doua Venire a lui Hristos. Noi care trebuie să fim, în ciuda faptului că trăim într-o lume păcătoasă, sfinții Noului Testament. Noi care credem că va veni din nou Hristos „să judece viii și morții” să trăim cu dorul și cu așteptarea Lui.

Din Strămoși s-a născut Preasfânta, Maica lui Dumnezeu care a trăit în Sfânta Sfintelor și când a ieșit de acolo era ea însăși Sfânta Sfintelor, având în mijlocul ei pe Hristos. Ea a sfințit Sfânta Sfintelor a Templului și a binecuvântat întreaga creație și astfel s-au desființat chipurile acelea de mai înainte, fiindcă a venit Adevărata Sfântă a Sfintelor, adevărul și deplinătatea chipurilor. Născătoarea de Dumnezeu este începutul poporului ales al lui Dumnezeu, a fost făcută maică a neamurilor și chip al Bisericii noastre.

Pentru toate aceste motive, strămoșii au devenit chipuri și icoane ale lui Hristos și ale Bisericii. Dumnezeu i-a ridicat pe toți împreună, drepți și păcătoși, și i-a folosit. Haideți să ne referim la câteva exemple. Booz, fiul desfrânatei Raav a devenit un simbol al chemării la Hristos a neamurilor și a păcătoșilor. A slujit planul lui Dumnezeu. Adam, deși a păcătuit și a murit afară din Rai, este chip al celui de-al doilea Adam, al lui Hristos. Noe și arca au devenit simboluri ale Bisericii și ale lui Hristos. Isaac este chipul jertfei lui Hristos, Iacov, al îndumnezeirii și al contemplației. Iosif, David  aproape toți regii și profeții sunt simboluri și chipuri și icoane ale lui Hristos și ale Bisericii. Melchisedec, Moise, Iov, care era închinător la idoli, și toți ceilalți strămoși au devenit chipuri ale lui Dumnezeu și ale tainelor Lui negrăite. Ne ajută să înțelegem tainele cele negrăite ale Împărăției cerurilor.

Acum putem să înțelegem de ce e nevoie să medităm la Strămoși. Toți sunt Înainte mergători ai lui Hristos până la cel din urmă, care se numește Înainte Mergătorul, Ioan Botezătorul. Sunt chipuri ale „Celui ce este în cele nepătrunse ale dumnezeieștii ascunzimi a tainei mântuirii noastre”[1].

Toți Strămoșii au exprimat așteptarea lui Israil care a devenit așteptarea noastră, a neamurilor[2]. Pentru aceasta cu credința lor și prin toate celelalte mijloace, când l-au văzut pe Hristos în iad, au crezut în El și au reușit să fie îndreptați. Hristos i-a răpit de acolo și i-a dus în ceruri. Iar acum stau acolo în jurul mesei marii Cine și ne așteaptă pe noi. Așteaptă să pregătim noi cea de-a doua Venire a lui Dumnezeu.

Aceștia sunt strămoșii celei dintâi veniri fără de slavă a lui Hristos. Hristos a venit ca un prunc pe care îl vânau ca să-L omoare. A doua venire a Lui totuși va fi întru slavă și cinste. Strămoșii în întuneric fiind, au slujit venirii fără slavă a lui Hristos, dar mântuitoare pentru noi toți. Dar noi prin lumina Bisericii trebuie să pregătim și să aducem cât mai repede cea de-a doua Venire a lui Hristos, ca să mâncăm toți împreună și să se bucure Strămoșii. O cred și o credem și noi că se va împlini acel „iarăși va veni pe nori Iisus” cum spune apologetul Iustin Martirul[3]. Va veni iarăși Hristos, nu într-o iesle, ci pe nori.

În acest punct ne întâlnim și ne unim cu Strămoșii, nostalgicii primei veniri ai lui Hristos, noi, care suntem noii strămoși care trebuie să pregătim în inimile noastre și în Biserică cea de-a doua Venire a lui Hristos. Noi care trebuie să fim, în ciuda faptului că trăim într-o lume păcătoasă, sfinții Noului Testament. Noi care credem că va veni din nou Hristos „să judece viii și morții” și să trăim cu dorul și cu așteptarea Lui.

Isaia cu opt sute de ani înainte de Hristos zicea într-o profeție: „Iată, Mântuitorul tău vine având plata”[4]. Vine Hristos având asupra Lui plata Lui. Care este plata lui Hristos? Plata este răsplătirea, dreptul pe care îl ai. Dreptul lui Hristos este firea noastră, pe care a asumat-o. Când S-a pogorât din cer l-a luat pe om și l-a urcat în cer și l-a așezat de-a dreapta Tatălui . Va coborî din nou ca să urcăm și noi care credem în cele cerești. Noi, așadar, suntem dreptul lui Hristos. Nu am trăi, nu am fi nimic dacă Hristos nu ar face această faptă din pricina căreia ne îndreptățește. În același timp, Hristos este și dreptul nostru, Îi aparținem și ne aparține. De aceea să ne amintim că toți strămoșii „n-au primit făgăduința ... ca ei să nu ia fără noi desăvârșirea”[5], ei vor ca împreună cu noi să mănânce marea Cină.  

(Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, Cuvinte praznicale mistagogice, Indiktos, Athena, 2014)

[1] Sf. Maxim Mărturisitorul, Mistagogia, 15, PG 91, 693C.

[2] Fc. 49, 10.

[3] Sf. Iustin Martirul, Dialog cu iudeul Trifon, 120, BEPES, vol 3, p. 319, 34.

[4] Is. 62, 11.

[5] Evr. 11, 39. 

De la același autor

Ultimele din categorie