Prin ascultare, inima devine din ce în ce mai sensibilă la viaţa, suferinţele, bunăstarea şi nevoile altora.

Prin slujire, şi nu prin stăpânire, devenim asemenea Domnului. Hristos a arătat aceasta în timpul Cinei celei de Taină. El era Domnul şi spăla picioarele ucenicilor Săi.

Prin ascultare, inima şi mintea voastră se vor deschide spre veşnicie.

Prin ascultare, viaţa noastră devine conştientă chiar şi în timpul somnului.

Prin ascultare, combatem patimile, astfel încât nici un gând pătimaş nu poate să ne robească.

Înaintea fiecărei persoane trebuie să fim gata să împlinim voia sa mai degrabă decât pe a noastră. Astfel, conştiinţa noastră se eliberează. Puţin câte puţin, într-un mod cu totul neaşteptat, lacrimile pentru „Adamul întreg” se nasc în noi.

(Arhimandritul Sofronie, Din viaţă şi din duh, Editura Pelerinul, Iaşi, 1997, pp. 45-46)