Zicea uneori către ucenicii săi: 

– Fraţilor, aceste două lucruri să le ţineţi în toată viaţa voastră: tăierea voii şi păzirea binecuvântării. Că acela care calcă aceste porunci nu poate fi călugăr şi niciodată nu-i merge bine. Că noi suntem fii ai binecuvântării, iar nu ai blestemului.

Spuneau părinţii că ori de câte ori cineva călca cuvântul stareţului pătimea multe ispite. Căci el cerea ca toate să se facă cu binecuvântare. 

Odată, doi fraţi s-au sfătuit să postească şi să se roage într-un beci, neştiuţi de nimeni. După o săptămână, au venit la egumen şi i-au zis: 

– Părinte, vă rugăm să ne spovediţi, că mâine vrem să ne împărtăşim. 

– Dar unde aţi fost până acum? 

– Am postit şi ne-am rugat în beci. 

– Cine v-a dat binecuvântare să faceţi aceasta? 

– Dar pentru post şi rugăciune mai trebuie binecuvântare? 

– Eu nu vă mărturisesc până nu vă căiţi de neascultarea voastră, a zis bătrânul.

A doua zi, fraţii s-au îmbolnăvit amândoi. Atunci stareţul a pus obştea la post şi rugăciune pentru ei, li s-a făcut Sfântul Maslu şi s-au vindecat. Aşa s-au izbăvit cei doi fraţi de neascultare.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 551-552)